...
Nu știu de ce mama măsii s-a aranjat așa..
Iată vine-un jeep pe stradă, cu un girofar pe
el,
Baiazid stătea în dreapta și rosti către șofer:
„Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din
nou.
Ia vezi dacă-a tras mașina, lângă gura de
metrou..”.
„-N-a venit, Măria Ta!” zise el privind în
jur.
„-Și mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă
Carrefour”.
Așteptând vreo 5 minute, își pierdu orice răbdare,
Și trimite bodiguarzii să se uite prin parcare.
La un semn (curbă la dreapta), se oprește un
X5
Și din el coboară Mircea, în bermude și
opinci.
Printre turci porni agale și privindu-i cu
nesaț,
Le-arată un Sony Vaio, care-l ține
la subraț.
Agitat, la el în jeep, și-mbrăcat tot în
civil,
Baiazid nu mai rezistă și îl sună pe mobil:
„-Tu ești, Mircea?”
„-Da-mpărate, am uitat să iți dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici
prea des,
Și-am luat-o pe arătură, îndrumat de GPS!
Acum am parcat mașina. Unde ești?, că vin la
tine!”
„-Sunt la mine în mașină și te văd, te-ndrepți
spre mine.”
Și de-ndată ajunse Mircea și urcă la turc în
jeep.
Și-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un
chip
Să își strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Și să lupte pân' la moarte cu ai turcului
spahii.
„-Baiazide, știi că-i criză, și-acum viața-i
foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem, dar la „Heroes” în
rețea.
Sau în loc să cucerești, cu armate-al meu
popor,
Nu ai vrea, dac-ai wireless, să jucăm
„conQUIZtador”?”
„-Cum? Când turcii-mi sunt în vamă, și-am
venit din Istanbul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ți se pare
„cool”?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopți întregi
pe net,
Eu trăiesc în realitate, și nu e niciun secret
Că am fost în multe lupte: Varna, Tilșiț sau
Oituz...”
„-Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să
dai un „buzz”?”
„-Mircea! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci
mișto de noi?
Mâine sunt aici cu turcii și-ți declar de-acum
război!”
„-Cum vrei tu, mărite pașă, eu speram să mă-nțelegi,
Căci de-ajungem la cuțite, voi nu mai plecați
întregi.
N-aș vrea să pun pe YouTube, cu-ai tăi morți,
videoclipuri,
Nici ca Dunărea să-nnece spumegând a tale
jeep-uri.
Dar, de asta ți-e dorința, mâine ne vedem la
luptă,
Și-ți promit că pleci d-aici cel puțin c-o
mână ruptă.”
Și zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid
Și trântindu-i portiera, el plecă la pas grăbit.
Când ajunse la mașină, gasi-n geam, pe-un
bilet scris:
„Scuze.V-am blocat o roată, c-ați parcat pe
interzis.”
Și dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de
bip-uri,
Ca să-și strângă toți oștenii și să îi îndese-n
Jeep-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre
Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toți cu pantalonii-n
vine,
Toți văitându-se de moarte, ghemuiți prin
iarba scurtă
Rezemați de câte-un ciot, și ținându-se de
burtă.
„-Baiazid, hai să ne batem! Unde ești, de ce
nu vii?”
„-Mi-am scos în oraș oștenii, și i-am dus la
KFC.
Și-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus
pe masă”
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai
retrasă.
„N-am știut că la fast-food-uri nu e bine să
mănânci,
Mai ales în România, fiindcă riști să pleci pe
brânci.
Nu mai vreau ca săne batem, iartă-mă, a fost o
farsă.
Dă-ne niște „Triferment” și-o să facem
cale-ntoarsă...”
Și așa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân-la urmă că fast-food-ul face
bine.
Asta-i tot...Dar fi-ți voi siguri că Istoria o
să zică:
„Turcii văzându-l pe Mircea s-au căcat pe ei
de frică..”
