ATUNCI VEI ŞTII CÂT AM IUBIT...

Când viaţa îţi va scrie multe rânduri,
Pierdut, orbit, rămas fără reper,
Să-mi cauți fața...
Te va privi stingher
Un zâmbet stins în patru scânduri.

La ceas de seară înecat albastru în alcool,
Zdrobit, învins în fumuri de țigări,
Să-mi cauți glasul...
Te va lovi din zări
Un vânt prea aspru și prea gol.

Te vei trezi din cea mai rea iluzie,
Dezorientat, vei încerca în scris,
Să-mi cauți ochii...
Te-or oglindi în vis
Și trist, în vreme prea târzie.

Să nu uiți niciodată ce ți-am zis,
Rănit de trupuri reci, cu răni închise,
Să-mi cauți gândul...
Prin porțile închise
Nu o să vezi nimic...
Atunci vei știi și tu cât am iubit.

                                                              (Cătălin D. Batky, 06 iulie 2015, matinal) 

CANTINĂ DE GÂNDURI...

În pietre scumpe, mărită ființă, te ascunzi
Te lupți mereu, la orice pas, cu amintirea
Pe care drum mai vrei și astăzi să ajungi?
De ce nu vrei să-mi întâlnești din nou privirea?

Te știu, te-am mai văzut demult, o dată
Pe o hârtie, printre alte rânduri.
Am stat, de știi, cândva, l-aceeași masă
În singura cantină grea de gânduri...

                                                      (02 aprilie 2015, 15:00, Cătălin D. Batky)

POST SCRIPTUM

Astăzi am plecat.

Astăzi am visat.

Astăzi am murit.

Astăzi..am înviat.

Astăzi am renunțat.

Astăzi am învățat.

Astăzi am râs.

Astăzi am plâns.

Astăzi am vrut.

Astăzi am căzut.

Astăzi am oftat.

Astăzi am câștigat.

Astăzi..am plecat.

Astăzi am învins. Temeri și vise, idealuri și prostii, astăzi le-am parcurs pe toate. Am înțeles că nu pot înțelege, am învățat că nu pot să rețin.

Am visat că se va termina firesc, am să îmi dau sufletul într-un ultim fum, întins pe spate, pe un pat străin. Cu umerii goi și o cămașă pătată de regrete, o scrumieră îmbibată de păcatele nocturne și de lacrimile oarbe aruncate pe podea, mă văd gol, sec, uitat, ascuns. Soarele va răsări curând și eu voi fi doar amintirea din „acea noapte când el a făcut dragoste cu moartea”.

O ultimă țigară înainte de lumină și un ultim oftat greu care își spune eternul sfârșit printre priviri amare...a știut întotdeauna că așa se va sfârși? Ar fi vrut să plece oare în lumina lunii palide, să mă lase pe mine acolo să mă zbat în cele de pe urmă chinuri?

A stat totuși și a privit cum moartea absoarbe fiecare sunet, fiecare geamăt din trupul obosit, din interiorul gol.

După lumină, întunericul s-a izbit grotește de sufletul prea plin și gol deopotrivă. Am simțit cum sfârșitul se transpune în imagini vechi, fantomatice dintr-un trecut pe care nu-l cunoșteam.

La început a fost sfârșitul, și sfârșitul a fost începutul.

L-am văzut pe Dumnezeu și nu a fost cu nimic mai bun decât mine.

Am fost demon, înger, trup și din nou, demon.

Aripile le-am lăsat pe patul străin unde mi-am petrecut cel mai așteptat ceas din timpul nesfârșit. A fost ultimul sau poate primul.

Astăzi am plecat.

Astăzi am plecat.

Astăzi.

BLESTEM (I)

În miezul nopții negre ce se zbate de pieire,
La pas de rac să-naintezi spre nemurire
Întinsul mărilor la braț să îl cuprinzi,
Și tot atâtea lacrimi în el să poți să strângi.

Oglinzile de ură în ochi să ți se spargă,
Uitarea să o cauți pe veci în zarea largă
Albastru-ți fie ceasul când te-i trezi din vise,
Și razele de soare să nu te poat-atinge.

Din norii albi, curat să toarne peste tine,
Șuvoi de amintiri, de chin și de suspine,
Pe cer senin în viața ta de-o să mai fie
Să urle vântul, ploaia, ca să nu uiți de mine.

La ore peste zero doar drumul să te țină,
Să n-ajungi nicăierea, minciună din țărână,
Iar ceasul peste zece să nu poți să îl treci,
Decât atunci când când îi mai vrea să mă iubești,
Și dacă treci de zece, pe  unșpe să rămâi,
Până în ziua moartă cu dragostea dintâi.

                                                                     (Cătălin D. Batky, 28.11.2014, 19:25)

DE DIMINEAȚĂ...(MOMENTS..VI)

De când am uitat cine sunt și m-am pierdut în ochii negri cu sclipiri de diamant pur, nu găsesc diferența dintre zi și noapte.

- Te-am căutat o viață și încă te mai caut.

„M-ai găsit deja, de ce nu vrei să mă auzi?”

În miez de noapte văd soare și lumină clară, văd raze blânzi ce îți înconjoară trupul alb asemeni unui înger care n-a primit nemurirea.

- Ah, cât de dor îmi e de tine, deși nu te cunosc, poate nu te-am văzut niciodată, poate nici nu exiști..

Mâinile stâncoase, picioarele de zeu, aripile de înger, părul de mătase neagră, ah, ți se potrivesc ca o mănușă, ești complet și singur..eu ce rol mai am?

„Ascultă-mi glasul, te rog, pentru un moment, oprește-te și ascultă-mă.”

- Iar îmi vorbești și nu te înțeleg. Ești...

„Nu, nu sunt așa. Sunt om, ca tine și ca oricare altul. Aripile ce le vezi sunt iubirea clară ce ți-o port, mâinile stâncoase le simți doar tu, când te cuprind cu toată forța mea, pentru că nu vreau să îți dau drumul. Picioarele de zeu le am doar când pășesc alături de tine, iar părul..”

M-am trezit.

Singur, ca de fiecare dată, încerc să mă ridic din lumea viselor. Soarele se întrezărește printre perdeaua mâzgălită de modele vechi.

Cafeaua mă așteaptă deja pe masă, e caldă, îi simt aroma amară și indispensabilă trupului meu.

- Bună dimineața, iubire.

Mă privesc oglinzile fumurii, pereții pătați de gânduri și povești nespuse și..ah.

„Iubire, te-am visat pentru a mia oară. Erai la fel.”

- Te aștept. Îmi este dor de tine, vreau să te cunosc și să te condamn la păcat. Vreau să cazi precum un înger alb în negrul absolut. Te vreau demon simplu fără conștiință.

„Mă chemi seara, vin, dar nu îmi vorbești. Mă chemi noaptea, îți țin companie, mă vezi, dar nu mă auzi. Ce îmi ceri de..”

- E dimineață. Exact. De dimineață..

CU OCHI MURDARI...

...
Picături de apă dulce se vărsau dintr-un cer infinit,
Căldură de vară târzie îmi brăzda adânc privirea,
Un soare negru, uitat și gol într-un alt asfințit,
Mă săruta prin păr și mă pierdeam cu firea...
Ascultam un cântec trist în trei acorduri line,
Din când în când, mă mai uitam în urmă și oftam,
Și luminat de luna unei nopți prea albe și pustie,
Prin zeci de mii de gânduri șterse..da, plângeam...
Din cer albastru întuneric limpede și clar,
Mai văd și azi fantoma ce mă bântuia în vreme,
Și chiar de astăzi m-am mutat cu gândul pe un alt trotuar..
Cu ochi murdari te mai aud cum cânți blesteme..
...
Și tot albastrul cerului intunecat, limpede și clar,
Într-o clipită-i negru vesel rupt amar, murdar.

MONOLOG..ȘI UN TRANDAFIR

Nu o să mă scuz pentru că am fost inactiv aici, nu o să îmi caut motive și nici nu o să dezbat această chestie, pentru că am altele de zis.
Zi de zi mă tot gândesc că s-ar putea să fie mai bine și că o să pot să găsesc drumul pe care îl caut, însă, e doar ceață, ceață și furtună, o furtună care nu mă lasă efectiv să pășesc, ci mă ține prizonier într-un colț murdar(o fi el murdar, dar măcar e primitor, deocamdată). 
În 2010, când am început să scriu pe acest blog(wow, 3 ani), aveam mari vise și mari speranțe pe viitor, și îl vedeam ca unul ... wow. În acea perioadă credeam că o să trec ușor prin ceea ce unii numesc „treapta de jos” și că o să ajung unde mi-am propus mai repede decât sunt programat defapt. Nu aș putea spune că am fost chiar un visător, ci mă gândeam că o chiriuță simpluță, o admitere la o facultă cât de cât okay(parcă engleză-japoneză voiam, ca după aia să mă reprofilez pentru română-engleză, uitasem că nu cunosc japoneza deloc, de unde să dau și admitere) și un part-time job, așa, cât să mai scot ceva bănuți chiar m-ar plasa bine...dar, și e un mare DAR, am uitat că la tot pasul în viață am întâlnit impedimente și tot felul de obstacole..unele chiar imposibil de evitat, și, odată ce mă lovesc de câte unul, îmi revin cam greu..
Da, neinteresantă toată avalanșa asta de cuvinte, știu, însă titlul spune tot: monolog. Pur și simplu îmi vorbesc mie, pentru că nu are cine altcineva să mă asculte, sau chiar dacă mă ascultă, mă condamnă și prefer varianta asta, în care, cel puțin eu nu mă condamn.
Câteva persoane mi-au spus că „ha, nu îți place să lucrezi, că nu știi ce e munca și bla bla bla”, deci acum o să răspund provocării ăsteia.
Prietene(sau mă rog, oameni buni-că sunteți mai mulți), fiecare din noi e diferit, iar dacă tu ai acasă la tine o vacă, un porc, un cal, o oaie, o capră sau ce puii mei mai poți avea, ai un pământ pe care îl lucrezi și te rupi în figuri că ești harnic, ia zi mă cu ce te ajută asta? Dureri de spate, de cap, de mâini și picioare, și nu ești conștient că poți face în orice clipă un infarct și te-ai dus pe pulă, vorba aia(de obicei nu vorbesc așa, dar o să mă argumentez mai jos ce anume m-a schimbat).
Știi vorba aia „nu duci nimic cu tine în pământ”, așa că, ia zi, ești mai tare ca mine, că ai vaci care îți dau de lucru? Ăsta ți-e ție rostul și idealul în viață? Mie nu.
Nu îmi place să îmi murdăresc mâinile pentru că au o anumită valoare „prețuiește rodul mâinilor tinere, și ele vor îmbătrâni mult mai frumos”. Cu ajutorul lor scriu, și ele mi-au pus eticheta de „artist” chiar dacă unul no-name, știu de ce sunt în stare și știu în ce categorie mă găsesc.
Se duce dracului viitorul în țara asta(bă și când v-aud că sunteți naționaliști îmi vine să vă tranșez, nu alta). Cum poți fi mândru de ceea ce se întâmplă acum în țară? Cum poți fi mândru de traiul românilor de aici? Poți? No dacă da, atunci ori ești ipocrit, ori ești prost. Îți place să fi mințit.
Nu vreau să fac politică, nu ăsta era scopul, ci doar să vorbesc puțin..în ultimele luni nu prea am avut ocazia.
...
M-am schimbat. Unii ar zice că o iau razna(poate așa o fi, cine știe), alții că nu gândesc. Dacă la voi logica stă într-un club sau o crâșmă, vă spun sincer, lăsați-o acolo unde este. La mine e în cap..și o folosesc. Și revin la idee, m-am schimbat. Factorii care au contribuit? Simplu: gunoaiele de oameni pe care i-am întâlnit în ultimele 5 luni, oamenii care au devenit gunoaie(nu o să exemplific), supradozele de prostie și incultură generală de care m-am lovit în ultimele luni și un sentiment de ură..ură ce mocnește undeva în mine. Ce urăsc? Tot. 
Sunt nebun? Da, sunt. Vreau și eu o cameră într-un sanatoriu cu oameni ca mine, care mai cred încă în iubirea nemuritoare, sacrificii pentru sacrificii și mai ales, în viață, oameni care mai cred că se poate și mai bine(nu la noi, dar se poate).
...
Mă uit ultima oară în spatele meu, la ceas,
E patru făr-un sfert, mă-ntreb cât timp mi-a mai rămas?
Nu știu, nu vreau, nu pot, nu am să cedez,
Aștept să vină un avion, să pot, să vreau, să decolez...
...
Liniște. Un lucru pe care nu pot să-l obțin.
Independență. Idealul meu.
Ca să închei, frumos, am scris o poezie, înțelegeți voi ce vreți din ea:


UN TRANDAFIR

Pe dormitorul astăzi rece,
Și luminat de raze seci,
Mă-ntorc în fiecare noapte
Și-aștept de mult, să nu mai pleci.

Îmi umplu cana sidefată,
Cu o licoare de alcool,
Privesc la fața ta crispată
Și la cearșaful mult prea gol.

Îmi vărs din sticla rea otravă
Pe buzele-mi mereu dulcii
Și-ascult cum inima întreabă:
Unde-ai plecat? Când o să vii?

Fantoma ta rămasă-ntreagă
Danseaz-acum, în fața mea.
Îmi pregătesc altă otravă,
Cu iz puternic de cafea.

Fundalul cântă în perdele
Iubire-n ritm de-adolescent
Și-observ, printre acorduri rele,
Maro devine transparent.

În plină glorie, fereastra,
Dezvăluind un cer senin,
Mă-ndeamnă să privesc la stele,
Gesticulând în mod cretin.

(2012, octombrie 21 - Cătălin Daniel Batky)

ORIUNDE AI FI..

Da, am revenit(era și cazul) cu un nou cover.
Enjoy :)

STRĂIN DE TOT...BANCĂ STRĂINĂ

Străin de tot...
                     Bancă străină...

Praful cel vechi se-avântă-n horă,
Și zace-n colțurile lui.
Un scârțâit la început de oră,
Și nici acela, astăzi nu-i.

Cartonul ce numea pe roluri
Și își vorbea numai codat,
Prin cifre fără de zerouri,
Pe undeva, stă astăzi încuiat.

Lungi vise-n ore se iveau,
Cuprins de somn, jucam teatru
Pe-aceeași scenă, în trei secunde dispăreau,
Și rămâneam doar eu, cu capu-n cerul cel albastru.

                                             (Cătălin D. Batky, 31.07, orele 22)

 

PĂRȚI DIN MINE...

Nu prea se pot uita chestiile astea...
Tu ce zici? 

TE IUBESC...

Te iubesc.

Te regăsesc mereu, la ceas de seară..
Pe-același scaun, lângă peretele pătat,
Aceleși gesturi tandre, cu veșnica țigară,
Și-apoi, același dans tenebru, către același pat.

Pot să mai simt, urmele line,
A pașilor mărunți, spre dormitor,
Pot să respir, aceleași fumuri fine,
Legate de tavan și stinse de-un covor.

Te simt aici, pe pătura albastră,
Îți caut ochii, pe cerul dinspre geam,
Perdeaua-i strânsă, de fața ta măiastră,
Și-n perna maronie, sânt vise de alt neam.

Mereu voi fi acolo, lângă tine,
Săr râd, să plâng, să simt sau să greșesc,
În noapte sau pe zi, cu rău sau peste bine,
Să pot să-ți spun, să-ți spun că te iubesc.

                                                           (Cătălin D. Batky, 25.06.2013, orele 02:25AM) 

                                      

ALBATROSUL UCIS..

Prietene..să nu fi trist,
Că lumea asta nu-i sfârșită..
Tu știi..când nu trăiești un vis,
Omori o viață într-o clipă...

Prietene..să nu regreți
Nicicând, o groapă pe un drum..
Tu vezi..unde-i asfalt curat,
Din case albe iese fum...

Prietene..să nu tot plângi,
Că nu a fost cum ți-ai dorit..
Tu uiți..că tot ce nu a fost,
Va fi, când nu îți vei dori.

Prietene..să mergi tot drept,
Prin spinii din poteca rea..
Tu crezi..că nimeni nu-i perfect,
Dar uită-te și-n umbra ta..

Prietene..al meu prieten bun,
Trecut demult de strada mea..
Am devenit mai rău
Sau am uitat să mai fiu bun?
Mai știi cine sunt eu?
Mai vezi persoana mea?
...




Prietene..mereu vei fi prieten,
Și peste secole în pietre sau pământ,
Pe frunți senine, roșii sau violete,
Păstra-mă-vei acolo, într-un gând..
Netulburat..de lacrimi și suspine,
A celora ce peste noi mai sânt...
...
Pe frunți violete, arse, albe sau senine,
Prietene...mereu vei fi prieten.
                                                (Cătălin Daniel Batky, 25.05.2013, orele 22)

TRISTEȚE DE MARTIE...

Câmpul este din nou verde,

Susură izvorul lin.

Dincolo de metereze

Se arată câte-un crin...

Iz  puternic de brândușă,

Mă izbește în poiană.

Se-ntrevede printr-o ușă,

Fosta și iubita iarnă...

Mă cuprinde-ncet o stare,

De tristețe provincială.

E un vis? Sau,...mi se pare.

Mă străbate o răceală...

Mă îndrept cu pașii lini,

Fără de vreo explicație.

Simt din van, miros de crini,

E-o tristețe grea de Martie...

                                         (Cătălin Daniel Batky, 28.02.2013)

PRIMA ZĂPADĂ (II)

Pe cer alburiu,
Așterne-mi cărarea
Și-n zori timpuriu
Alungă-mi uitarea..



În crivățul aspru,
Șoptește-mi, iubire,
Și-n codrul albastru,
Adu-mi mărginire..



Cu aripi de gheață
Sculptează-mi oglindă,
Iar creștetul moale
Îl lasă să ningă...

                                                                Cătălin Daniel Batky, 5.12.2012

MUSIC...BY ME :)

Știu, v-am promis asta din Decembrie, de când cu „poll”-ul ăla de păreri și voturi(long story, vezi arhivă), dar nu am avut timp(pe bune).
Oricum, mi-am zis să nu mă tot amân atâta, așa că astăzi, în sfârșit, am reușit să înregistrez 2 dintre piesele mele favorite pe care le fredonez mai tot timpul :D.
Fără alte introduceri, dă-i PLAY!



:) (aștept păreri atât aici, cât și pe Youtube, dacă aveți cont :P)


Următoarea are unele gafe și constă în: vocea mea prea peste negativ(da, cred că am urlat puțin mai mult decât ar fi fost nevoie :D) și dacă sesizați altele, asta e :)



Huh, greu fost, da zic că merită :D
...
Acum...aștept să văd ce ziceți și voi :)
..
A, și da, scuze pentru întârzierea asta :))

MULȚUMESC, IUBITĂ MAMĂ :)

Cătălin - Mulțumesc, iubită mamă(cover)

IO..DĂ BIG ARTIST :))

Mare plictiseală, mare...și ce face plictiseala din om?
Vedeți imediat. :)
Eu, spre exemplu, m-am apucat de cântat :))
Și nu așa, oricum, m-am și înregistrat.
Vreți să mă auziți?
...
Precizez că sonorizarea e muult muuuult muult prea proastă și sunt niște sacadări acolo apărute de nicăieri, e supărător, dar poate o să vă placă..sau o să vă distrugă urechile :) Aștept comentariile voastre :))


So, să-i dăm drumu:

PIESĂ 1
PIESĂ 2
PIESĂ 3


No și-apoi așe...dacă v-a plăcut, mă bucur.

Dacă nu, deah, tot nu mă las de „meserie” :))

EȘARFA. CAPITOLUL I - EXCLUSIV!

Înainte de toate, țin să punctez câteva lucruri importante despre carte și nu numai:
- nu mă aștept să vă placă la toți.
- nu va apărea niciun vampir, strigoi, vârcolac, demon, zombi sau mai știu io ce creaturi mitice există, vor fi doar oameni.
- subiectul cărții tratează o dramă, al cărui final nu este bătut în cuie, rămâne de văzut dacă va fi un final fericit sau nu.
- numele, acțiunile, locurile sunt fictive, și orice asemănare ar avea cu realitatea este pur și simplu întâmplătoare.
- vreau să încep cu dreptul, de aceea am ales să vă arăt vouă cititorilor mei fideli, ceea ce poate mâna mea.
- nu o să mai public aici viitoarele capitole, poate doar frânturi, vreau să văd dacă vă stârnește curiozitatea.
- aștept sugestii, comentarii și păreri pro/contra.
Acestea fiind zise, lectură plăcută :)
P.S.: Nu am nicio idee de ce apar spațiile alea inutile, că nu io le-am pus...