REGRETE (II)

...
Înainte:
Or să fie nunți de aur și de-argint,
Mult peste a ta vecie,
Doar iertarea mea , în viață,
Niciodată n-o să vie.
...

O văd, cu ochii plini de stele,
Întinde brațele învinsă,
O, doamnă scumpă!
Mă mai vrei cunoaște?
Nu-s eu căruia i-ai dat pașii,
L-ai învățat să scrie, să grăiască...
Nu ești tu cea dintâi minune a vieții mele?


O văd, cu un picior intrat în groapă,
Îmi strigă numele-n ecou,
O, doamnă scumpă!
Ce vrei a-mi spune astăzi?
Ți-e dor de cel ce ți-a promis vecie,
Ai vrut să-l știi un om atunci...
De ce nu-s eu acela care patu-ți sapă?


O văd, închis-a ochii spre uitare,
În gloată, lacrimile curg,
O, doamnă scumpă!
Câte ai vrut să mă întrebi?
Amar ți-a fost sfârșitul, tânără femeie,
Chiar de nu știi, ți-o spun în grabă,
Îmi blestem zilele, îmi cer iertare, doamnă,
Și dacă ți-aș spune acum, numele tău, mamă,
Nimeni n-ar crede, ... atât de aspru doare!

Și la final:
Or plânge apele amar în stânci,
Mult peste a ta coroană,
Măcar atunci, n-ai să mai plângi,
S-aștepți iertare...mamă.

           
                                                             (Mai, 21, 2015, 11:57 AM, Cătălin D. Batky)

DE GARĂ...

Un ger albastru a-nghețat în mine,

Mi-a stins un dor pe banca de la gară

Am așteptat un ultim tren cu tine

Un tren ce n-a vrut să apară.

De când aștept mi s-a trecut o viață

În gara rece, singură și veche

Mereu sunt primul, ultimul din față

Și veșnic singur, fără de pereche.

El, trenul cred că a murit pe șine

De pasagerul meu, nu știu nimic

Dar o minciună arde tare-n mine

Că va veni.. Dar n-a venit.

Și vreau să plec să nu te-aștept în gară

Aceeași întrebare o rostesc mereu

Dacă de dimineață vine trenul și e seară

A câta stație o să fiu și eu?

(Cătălin D. Batky, 09 ianuarie 2015, orele 21:29)

AȘ VREA SĂ TE UCID...

Aș vrea să te ucid în miez de noapte,

Să-ți fiu sicriu și coasă,

Cuțit în sânge fiert.

Aș vrea să te ucid în patru șoapte,

Să-ți fiu cruce și groapă,

Aș vrea să te ucid, am obosit să iert.

Aș vrea să te sfărâm în vârf de munte,

Să-ți iau eu aerul,

Să te zdrobesc în vid.

Aș vrea să te arunc în timpurie punte,

Să-ți fiu eu cerul,

Și când vei râde strașnic, aș vrea să te ucid.

Aș rupe eu din catacombe moartea,

Să-ți fac cadou,

Să te străpung.

Aș vrea să îți semnez eu soarta,

S-o ai din nou,

Și-atunci din brațul vieții să te smulg.

Aș vrea să te ucid printre trotuare,

Să-ți plimb fantoma,

Să te văd.

Aș vrea să-ți cânt acorduri funerare,

Să râd în timp,

Și-apoi să te ucid în cel mai blând prăpăd.

Ai înțeles prea bine...

Aș vrea să te ucid cu zâmbetul pe buze,

În urletele tale să-mi cânte agonia,

Pe clapele de pian, printre atâtea muze,

Doar tu să cânți cu moartea ta pe buze,

Și trupu-ți ce se zbate, să-ncheie simfonia.

Aș vrea să te ucid de azi spre mâine,

În chinurile vieții să te mai țin de sclav,

Să-ți văd doar ochii negri, arși, de câine,

Aș vrea să te ucid și azi și mâine.

Cătălin D. Batky, 28 august 2014

VAMPIR ÎN NOAPTE...

Am încercat să râd, forțat de o privire
Pentru un ceas sau două..poate trei
Și aș fi vrut să gust puțin din nemurire,
Să-i sorb sclipirea ochilor de zei...

Am vrut să urlu ca o fiară-n noapte,
Pentru o clipă să mă-opresc din gând,
Și i-aș fi luat cuvintele din șoapte
Dar, n-au fost nici unde..și nici când.

(...)

- Oh, trup de leu înfrânt peste vecie!
Din răni adânci ți-aș fi sorbit veninul
Prin stele reci și lună prea pustie,
Cu o privire ți-aș fi stins destinul.

În chip de om cu inimă de sare,
Oi fi eu gol și fără sânge-n trup.
Dar ce nu vezi, în lumea-ți de visare,
Sunt pus doar să ucid, să leg și-apoi să rup.

- Eu n-am aflat ce-i viața fără moarte,
Dar e de-ajuns în ochi să te privesc,
Să te sărut în orișicare noapte..
Sunt gata, vreau să mor, să pot să te iubesc.

Să mori pentru un demon fără umbră,
Ai vrea tu oare să te lași de trup?
Și ce te faci când fața îmi devine sumbră,
Iar tu vei fi doar suflet despărțit de lut?

Aș vrea să știi, cu mine nu e soare.
Eu nu vărs lacrimi, nici nu știu să plâng.
Tu, pentru mine ești doar pată de culoare
Și nu pot să iubesc, nici n-am de gând.

Și dac-ar fi să gust și eu puțin, din viață,
Să te ucid ca eu să pot trăi,
Aș face-o simplu, cu aceeași față
Pe care tu dorești s-o poți iubi.

(...)

Mai  vrei acum să mori, tinere suflet?
Să te lipsești de aer și să respiri păcat?
Să-ți țintuiești în scânduri ultim zâmbet
Și tot ce-a fost lumină să-ți fie înnoptat?

- Să-mi dau suflarea morții pe-o clipă de iubire,
Să îți privesc prin ochii umbriți de nemurire,
Mi-ar lua o viață-ntreagă să pot să te dezleg,
Și poate încă una să pot să te-nțeleg.
Dar pentru tine, fiară, aș smulge dintre zile,
Să mi le faci tu nopți, să pot să fiu cu tine..
...
Și-acum dispari, e soare, te văd schimbat la față,
Să nu-mi revii în vis, nici azi, nici mâine..mai bine niciodată.
                                                                                 Cătălin D. Batky, 12.08.14, 00:43

Doar ploaie...

Când credeam că în juru-mi se-nvârtesc lumini,

Culori aprinse, calde, zeci de nume

Prin ploaia ce odată s-a ivit

Am realizat că toate au fost simple umbre.

Trăiri ce niciodată nu s-au stins,

Cărări în verde luminos cu soare,

Prin simplă, rece și nevrută ploaie,

Am realizat că nici nu am trăit.

Ce zâmbete în dimineți amare,

Și zile albe fără de sfârșit

Iluzii clare, amăgiri și vise,

Când tot ce se vedea, era doar ploaie...
                                 (Cătălin D. Batky, 31.07.2014, 11:30)

ULTIMA RIMĂ DE ADIO (PENTRU TINE)

Am mai privit o dată-n urmă,
Să văd cu ultima privire
Cum visul, zile albe curmă
Și demon, mușcă din iubire

Am mai iertat a mia oară,
Am vrut să fiu părtaș durerii
Să văd ce zeu și cum te-omoară
Adânc, la capătul iubirii

A mai zăcut o șansă beată-n mine,
Dar a pierit când ai ucis-o-n treacăt
Iar nemonstrul ce te-a vrut pe tine
L-ai dezlegat atunci, amar, din lacăt

S-a avântat prea tare în iubire...
Mai vrea și crede în priviri ce-l fură,
Dar când aude litere de tine
Privirea-i este neagră și-nghețată ură

ADIO...corb mereu flămând,
În zâmbete de mort îți spun de astăzi „Numai bine”.
ADIO...bulgăr de pâmânt,
Să te sfărâmi așa cum m-ai sfărmat pe mine
                               (Cătălin D. 26.01.2014, 02:00 am)

MOMENTS...(V)

- De ce întârzie mereu? Doar știe că nu îmi place să aștept.
Pe urmele noroioase ce duceau spre nicăieri, auzeam pașii imposibili ai unui suflet mult prea mort pentru a mai ajunge la timp...către timp.
„Iubire..iubire mă auzi?”
Așteptam în zadar să văd și trupul suav acoperit de cârpe scumpe sosind alături de sunet, pentru că timpul nu îi era deloc prieten ci mai degrabă cel mai puternic adversar.
- Mai stau zece minute și plec. Azi nu e ziua mea norocoasă. 
Pe strada acoperită de tristețe murdară căzută de undeva de sus, treceau mulți oameni, pași mulți, pași repezi, pași adânci, pași grei, pași mărunți, pași...
„Iubire..am ajuns. Îmi pare rău că a trebuit să aștepți după mine, dar știi, a fost aglomerație și plouă, vezi bine, se circulă destul de greu, și taxi-ul a intrat într-o coadă infernală și apoi o groapă și..”
Puteam să jur că îl auzeam sosind mai mult decât atât, îi vedeam haina fluturând în vânt și fața lovită de picăturile de ploaie ce cădeau într-una, spălând trupurile murdare de păcatele unei zile bune.
Trecuse mai bine de o jumătate de oră. Așteptam să apară..știam că o să apară, trebuia să apară, nu puteam să concep ideea în care o să trebuiască să plec singur pe drumul noroios.
- Superb, o să înceteze ploaia și o să se ridice ceața..Excelent. Mai stau zece minute și plec.
Undeva, departe, s-a auzit zgomotul unei ciocniri violente între două fiare . Consecințele se puteau distinge printre urletele demonice și suspinele adânci care pesemne au îngropat anticipat trupurile dragi desprinse din furia metalelor imobilizate definitiv.
„Iubire..te rog, hai să plecăm. Se face frig, se întunecă, se ridică ceața.”
- De ce? De ce a trebuit să depășească?  
- De ce el? De ce tocmai el? A plecat azi de acasă grăbit, avea o întâlnire și...
- Sunteți bine? Nu v-a spus unde se duce?
- O întâlnire importantă pe care o aștepta de multă vreme, era încântat, s-a îmbrăcat în cele mai frumoase haine pe care le-a avut, s-a aranjat așa cum nu a mai făcut-o niciodată, camera lui încă miroase a parfum..
- S-a grăbit, spuneți. Probabil că asta l-a determinat să calce accelerația la maxim pentru a nu întârzia.
O să vă rog să așteptați câteva minute, o să revin eu sau colegul să vă spunem ce s-a hotărât, deși știm cu toții care e deznodământul.
- De ce el..de ce el..de ce el?
Soarele invizibil își anunțase plecarea subtilă și luna, la fel de invizibilă își începuse programul de veghe. Stelele erau și ele prezente pe undeva, însă lipsea una. 
„Îmi pare rău, am ajuns cât am putut de repede, a trebuit să mă strecor prin coloana infernală și să alerg prin mulțime, dar am ajuns. Sunt aici.”
Un văl de aer aburiu se ridica din noroiul devenit roșiatic. Pentru o secundă, am crezut că-l văd cum se luptă cu zidul de ceață și încearcă să îl spargă. 
- Mă scuzați că vă deranjez, îmi puteți spune cât este ceasul?
Se uita la mine cu ochii mari, lucioși, întrebători. Pardesiul vinețiu îi acoperea trupul bolnăvicios și palid, iar pălăria îi lăsa la vedere doar niște plete cenușii, la fel de lucioase precum privirea.
- Mai stau zece minute și plec.

SUPRADOZĂ DE PROSTIE(FINAL 2013)

Și pentru că (nu AUTOMOBILE =)) ) suntem la finele anului 2013, m-am gândit să fac așa un fel de „top” cu felul în care noi, oamenii(mai mult sau mai puțin) am evoluat și o facem în continuare.
Încep printr-o poză care, în sinea ei spune multe, defapt, nu doar în sinea ei, priviți:

AȘA CA DE CRĂCIUN =))

Bă, vine Crăciunu. 
Zăpadă n-avem, mirosuri de coji de sărbători io unul nu simt, colindători, pun pariu că nu o să fie, ce să mai, semnele  că vine Crăciunu =))
Eu ce să zic, că nu-s pregătit deloc, dar m destulă vreme încă(nu-i de parcă mâine seară îi seara de Crăciun).
Oricum, că tot nu am ce să postez de Sărbători, fac ceea ce știu io cel mai bine, critic. Hai să vă arăt câtă limbă română știu unii.
 ...
Poza pe care urmează să o vedeți, conține un mesaj subliminal extrem de ascuns în text, și nu poate fi găsit decât citind textul în stare de ebrietate(adică rupt de beat).

CU OCHI MURDARI...

...
Picături de apă dulce se vărsau dintr-un cer infinit,
Căldură de vară târzie îmi brăzda adânc privirea,
Un soare negru, uitat și gol într-un alt asfințit,
Mă săruta prin păr și mă pierdeam cu firea...
Ascultam un cântec trist în trei acorduri line,
Din când în când, mă mai uitam în urmă și oftam,
Și luminat de luna unei nopți prea albe și pustie,
Prin zeci de mii de gânduri șterse..da, plângeam...
Din cer albastru întuneric limpede și clar,
Mai văd și azi fantoma ce mă bântuia în vreme,
Și chiar de astăzi m-am mutat cu gândul pe un alt trotuar..
Cu ochi murdari te mai aud cum cânți blesteme..
...
Și tot albastrul cerului intunecat, limpede și clar,
Într-o clipită-i negru vesel rupt amar, murdar.

SEMN DE ÎNTREBARE..(I)

În câte rime poți ascunde moarte
În câte voci un marș funebru poți să cânți
Și-n câte lacrimi poți ucide toate
Sau..poate nici nu poți să plângi ...

În ce priveliști sumbre mă învălui
În care cer albastru stins mă-ndemni
Și-n care nuanță vie vrei să nărui
Acel șoptit în care azi mă chemi ...

Pe câte drumuri ai umblat fără de mine
Pe câte poduri triste ori pustii m-ai căutat
Și-n care poartă alb-au râs de tine
Sau..poate nici nu ai umblat ...

Prin câte stele-n miezul nopții m-ai numit
Prin câți fiori în tremur m-ai simțit aproape
Și-n câte versuri scrise-ai amintit
Acel șoptit ce-ți calc-amar și greu pe pleoape ...

În câte strofe poți trăi o veșnicie
În câte întrebări vrei să te-ngropi
Și-n câte nopți cu lună plină și târzie
Îți cânți înmormântare fără popi ...

În câte paturi goale iubire ai strigat
În câte perne și cearșafuri ai ascuns păcate
Și-n câte draperii albastr-ai suspinat
În câte rime poți ascunde moarte ...           
                                                         (Cătălin D. Batky, 02.10.2013, 13:45)