De când am uitat
cine sunt și m-am pierdut în ochii negri cu sclipiri de diamant pur, nu găsesc
diferența dintre zi și noapte.
- Te-am căutat o
viață și încă te mai caut.
„M-ai găsit deja,
de ce nu vrei să mă auzi?”
În miez de noapte
văd soare și lumină clară, văd raze blânzi ce îți înconjoară trupul alb asemeni
unui înger care n-a primit nemurirea.
- Ah, cât de dor
îmi e de tine, deși nu te cunosc, poate nu te-am văzut niciodată, poate nici nu
exiști..
Mâinile stâncoase,
picioarele de zeu, aripile de înger, părul de mătase neagră, ah, ți se
potrivesc ca o mănușă, ești complet și singur..eu ce rol mai am?
„Ascultă-mi glasul,
te rog, pentru un moment, oprește-te și ascultă-mă.”
- Iar îmi vorbești
și nu te înțeleg. Ești...
„Nu, nu sunt așa.
Sunt om, ca tine și ca oricare altul. Aripile ce le vezi sunt iubirea clară ce
ți-o port, mâinile stâncoase le simți doar tu, când te cuprind cu toată forța
mea, pentru că nu vreau să îți dau drumul. Picioarele de zeu le am doar când
pășesc alături de tine, iar părul..”
M-am trezit.
Singur, ca de
fiecare dată, încerc să mă ridic din lumea viselor. Soarele se întrezărește
printre perdeaua mâzgălită de modele vechi.
Cafeaua mă așteaptă
deja pe masă, e caldă, îi simt aroma amară și indispensabilă trupului meu.
- Bună dimineața,
iubire.
Mă privesc
oglinzile fumurii, pereții pătați de gânduri și povești nespuse și..ah.
„Iubire, te-am
visat pentru a mia oară. Erai la fel.”
- Te aștept. Îmi
este dor de tine, vreau să te cunosc și să te condamn la păcat. Vreau să cazi
precum un înger alb în negrul absolut. Te vreau demon simplu fără conștiință.
„Mă chemi seara,
vin, dar nu îmi vorbești. Mă chemi noaptea, îți țin companie, mă vezi, dar nu
mă auzi. Ce îmi ceri de..”
- E dimineață. Exact. De
dimineață..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu