SCRISOAREA A III-A(CUM NU AȚI MAI AUZIT-O)

...

Nu știu de ce mama măsii s-a aranjat așa..

Iată vine-un jeep pe stradă, cu un girofar pe el,

Baiazid stătea în dreapta și rosti către șofer:

„Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.

Ia vezi dacă-a tras mașina, lângă gura de metrou..”.

„-N-a venit, Măria Ta!” zise el privind în jur.

„-Și mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour”.

Așteptând vreo 5 minute, își pierdu orice răbdare,

Și trimite bodiguarzii să se uite prin parcare.

La un semn (curbă la dreapta), se oprește un X5

Și din el coboară Mircea, în bermude și opinci.

Printre turci porni agale și privindu-i cu nesaț,

Le-arată un Sony Vaio, care-l ține la subraț.

Agitat, la el în jeep, și-mbrăcat tot în civil,

Baiazid nu mai rezistă și îl sună pe mobil:

„-Tu ești, Mircea?”

„-Da-mpărate, am uitat să iți dau bip,

Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.

Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,

Și-am luat-o pe arătură, îndrumat de GPS!

Acum am parcat mașina. Unde ești?, că vin la tine!”

„-Sunt la mine în mașină și te văd, te-ndrepți spre mine.”

Și de-ndată ajunse Mircea și urcă la turc în jeep.

Și-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip

Să își strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,

Și să lupte pân' la moarte cu ai turcului spahii.

„-Baiazide, știi că-i criză, și-acum viața-i foarte grea,

Mă gândeam ca să ne batem, dar la „Heroes” în rețea.

Sau în loc să cucerești, cu armate-al meu popor,

Nu ai vrea, dac-ai wireless, să jucăm „conQUIZtador”?”

„-Cum? Când turcii-mi sunt în vamă, și-am venit din Istanbul,

Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ți se pare „cool”?

Eu nu-s disperat ca tine să stau nopți întregi pe net,

Eu trăiesc în realitate, și nu e niciun secret

Că am fost în multe lupte: Varna, Tilșiț sau Oituz...”

„-Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un „buzz”?”

„-Mircea! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mișto de noi?

Mâine sunt aici cu turcii și-ți declar de-acum război!”

„-Cum vrei tu, mărite pașă, eu speram să mă-nțelegi,

Căci de-ajungem la cuțite, voi nu mai plecați întregi.

N-aș vrea să pun pe YouTube, cu-ai tăi morți, videoclipuri,

Nici ca Dunărea să-nnece spumegând a tale jeep-uri.

Dar, de asta ți-e dorința, mâine ne vedem la luptă,

Și-ți promit că pleci d-aici cel puțin c-o mână ruptă.”

Și zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid

Și trântindu-i portiera, el plecă la pas grăbit.

Când ajunse la mașină, gasi-n geam, pe-un bilet scris:

„Scuze.V-am blocat o roată, c-ați parcat pe interzis.”

Și dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de bip-uri,

Ca să-și strângă toți oștenii și să îi îndese-n Jeep-uri.

Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,

Dar aici găsiră turcii, toți cu pantalonii-n vine,

Toți văitându-se de moarte, ghemuiți prin iarba scurtă

Rezemați de câte-un ciot, și ținându-se de burtă.

„-Baiazid, hai să ne batem! Unde ești, de ce nu vii?”

„-Mi-am scos în oraș oștenii, și i-am dus la KFC.

Și-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă”

Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.

„N-am știut că la fast-food-uri nu e bine să mănânci,

Mai ales în România, fiindcă riști să pleci pe brânci.

Nu mai vreau ca săne batem, iartă-mă, a fost o farsă.

Dă-ne niște „Triferment” și-o să facem cale-ntoarsă...”

Și așa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.

Deci se vede pân-la urmă că fast-food-ul face bine.

Asta-i tot...Dar fi-ți voi siguri că Istoria o să zică:

„Turcii văzându-l pe Mircea s-au căcat pe ei de frică..”