miercuri, 3 noiembrie 2010

Voi zidiţi în jurul meu...

Nu ştiu de ce, dar simt nevoia să o fac...Dacă e cineva pe lumea asta care e de acord cu mine în această privinţă, acum ar fi timpul să se afirme. Nu ştiu de ce, dar simt că, pe lângă mine, trec cu greu alte mii de persoane prin acest "calvar" la care unii îi spun "viaţă". Mi-e milă când văd atâţia oameni cu ochii udaţi de lacrimi, oameni care şi-au trăit viaţa şi aşteaptă ziua în care vor spune "ADIO" acestei lumi în care traiul a devenit aproape imposibil. Şi totuşi, sunt forţaţi să continue să se chinuie AICI, unde ei nu mai au ce căuta, un loc în care ei nu mai au loc...Dar nu se duc...Se plâng mereu de soartă, de pensiile scăzute şi de greul care le amărăşte sufletul. Acum mă întreb eu, un simplu "copil" care are în faţă o viaţă: DE CE? De ce nu pot părăsi, pur şi simplu, acest pământ? De ce nu pot să meargă  într-un loc mai bun, unde suferinţa, durerea, răul, nu există? De ce sunt obligaţi să se chinuie în acest loc unde răul preia conducerea? Când văd atâtea nedreptăţi, atâtea greutăţi, nu-mi vine să privesc înainte. Şi poate o fac...De ce? Fiindcă nu am altă cale. Sunt obligat să îmi petrec "ciaţa" aici, în acest loc de care sunt sătul...Sătul, sătul, sătul...M-am săturat de tot. Şi totuşi, e doar începutul. Copilăria mi s-a dus şi abia acum vine greul...Nu aş vrea să îl simt, dar deja mă copleşeşte. Nu aş vrea să îl cunosc, dar deja îl port în interior. Aş vrea să mai pot spera, dar deja toate speranţele s-au dus...Mă las purtat de valurile lumii contemporane, deşi trăiesc în trecut. Mi-a rămas doar un lucru pe care îl pot face fără să dau socoteală cuiva: SĂ VISEZ. Atît. 

Aş vrea să pot şti ce îmi rezervă viitorul, dacă o să am unul...Dar în condiţiile actuale, este o mirare că încă trăiesc şi pot să mă gândesc la asta...Lumea mă vede ca pe un ciudat, un nebun...Şi poate că asta sunt. Un nebun pierdut în propria lume. Mă tot gândesc dacă STRĂINĂTATEA ar fi o soluţie...Adică, nu pot să mai sper nimic legat de România. Aş vrea să plec..pentru totdeauna din "draga şi scumpa patrie-mamă", înainte să izbucnească o nouă revoluţie(nu mai este mult). Se repetă istoria? Dacă acum 20 de ani, bunicii şi părinţii noştri au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile, acum, noi, o să facem acelaşi lucru? De ce? Din cauza unor oameni incompetenţi care FURĂ şi PRĂDEAZĂ ţara? Din cauza unui preşedinte blestemat şi un prim-ministru demn de a fi ars pe rug, exact ca în evul mediu? Sau, mai bine ar fi să îl împuşte cineva în cap, exact ca şi pe "tovarăşul Ceauşescu". Oricum, aş prefera varianta a doua şi, "sper" să se creeze o coaliţie destul de puternică încât să îi înfrunte pe cei ce deţin puterea în România. Dar nu vreau să fiu părtaş la acestea. Vreau să privesc zâmbind, scenele acestea, de la un TV, în timp ce admir peisajele Occidentale şi miros parfumuri îmbătătoare. Vreau să plec undeva, departe de toată agitaţia de care am parte în ţară. Ştiu că nu o să-mi fie uşor deloc, dar sper să reuşesc...Nu ştiu, însă, ce vrea Dumnezeu de la mine. Aş putea să-L urmez, să-I calc pe urme, dar pentru a reuşi, e nevoie de multe...

Pentru un moment, mă opresc aici. Ploaia de gânduri care mă apasă nu s-a oprit, dar ...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu