Și înc-o zi după...
Da, cam așa stau lucrurile. Probabil o să vă mire ora la care am scris, așa că ar fi cazul să argumentez: pur și simplu nu pot să dorm. Stau culcat, cu ochii ațintiți pe tavanul întunecat, focusat pe un singur punct...Încerc să mă las pradă somnului, dar nu reușesc. Aștept un vis să îmi penetreze creierul activist, însă nimic. Ce pot să fac? Scriu...mai arunc o privire pe fereastră, observ licărirea palidă a felinarului din vecinătatea blocului și aud niște pisici care, prin urletul lor sinistru(seamănă cu un plâns de copil care îți dă fiori), sparg liniștea absolută din cartier. Luminile sunt stinse, oamenii dorm, numai eu și felinarul stăm de veghe.
Reflectez...reflectez adânc la propria-mi ființă, la degradarea ei, la tot ce ține de „schimbare”. Găsesc a fi inutile niște simple cuvinte...mâzgălesc ceva pe o foaie, dar consider că e fără sens. E târziu, trecut de ora 1, și nu pot dormi...Ce-mi rămâne de făcut? Să mă gândesc la anii care au trecut pe lângă mine pur și simplu, în bătaie de joc. Și s-au dus...Poate prea repede pentru unii, și prea târziu pentru alții. Pentru mine au decurs normal, în ciclul existențial al timpului. Și ce contează? Aș fi vrut să pot pune „pauză” în anumite momente, să trăiesc anumite clipe la infinit...Dar nu pot. Aș vrea să derulez totul înapoi, să repar greșelile care le-am făcut, care, deși nu au lăsat urme vizibile, ele există, și aș vrea să le repar. Dar timpul îmi este dușman, nicidecum aliat în această bătălie cu viața. Și până la urmă, e inutil să opun rezistență, căci tot viața va birui.
Se-ntoarce clepsidra, nisipul curge,
Și-n toate aceste clipe, timpul se scurge
Stau și mă gândesc, e seară
Și mintea-mi zboară, neclară.
Ochii mă pișcă, dar nici nu simt
Lacrimi, îmi ard obrajii reci, curgând,
Și totul e atât de liniștit, domol
Și totuși, în același timp chinuitor.
Acum îmi vin în minte, clipe fericite
Și tot acum, iluzii, vise neîmplinite.
Eu lumea asta o cuprind cu gândul
Și de-aș avea în mână tot pământul
Aș realiza, aproape tot,
Dar nu se poate, și n-am să pot.
Ce s-ar întâmpla dacă....? Nu, nu există vreun răspuns la astfel de întrebări.
...
E destul de târziu, ar fi cazul să mă rup din această frântură de realitate și să-mi petrec următoarele ore într-un cadru nou, guvernat de subconștient.
Pentru ce să mai aștept un vis? Deja îl trăiesc...și încă nu pot să îmi dau seama dacă întradevăr e vis sau e coșmar. Tot ce vreau este să mă trezesc...însă nu pot.
...
Încerc să capturez un alt vis, pe o altă foaie...E tot ce pot să fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu