duminică, 13 martie 2011

BISERICA...LĂCAȘ DE RUGĂCIUNE SAU....?

OK, revin cu ceva ce mi-a produs cam o tonă de nervi astăzi.

Bine, începem. Am mers la biserică(în fiecare duminică fac asta), la slujbă.

După definiție, „biserica” este un lăcaș sfânt de rugăciune și de regăsirea păcii interioare. Ei bine, acuma nu mai e așa, e ceva de genul: da, merg la biserică, mă rog, etc. etc., și în plus, mă dau și rotund...cum? așa: o lume întreagă stă în picioare, iar „eu” mă găsesc să mă arunc în genunchi, ca să arăt lumii de acolo „cât de credincios sânt, că stau în genunchi, și încurc o serie de oameni care se înghesuie”. Și asta nu e tot: mă calcă toți din toate părțile, și tot „eu” mă găsesc să fac scandal, deși normal era să stau și io ca tot omul în picioare, dar nuuuu, că trebuie să îmi arăt „credința” în fața celorlalți enoriași... TRUFIE! Ăsta e cuvântul potrivit pentru acest act de „credință” . Cu ce a fost mai presus ea*(e o femeie) că a ascultat Sfânta Evanghelie așa, postată în genunchi între N(chiar au fost mulți) oameni care au stat în picioare? Cu nimic! Cu absolut nimic. Aș putea să devin puțin misogin și să zic ceva de genul „tu femeie, degeaba te-ai postat în genunchi....Dumnezeu nu te-a văzut că au fost prea mulți care au stat în picioare :)) ”. Dar nu o să fac asta(biine, că tocmai am făcut-o :)) ), e o prosteală de moment, anyway. Ideea era că așa ceva nu se face. Apreciez și eu o persoană care ascultă îngenunchiind, Sfânta Liturghie, dar nu într-o așa aglomerație...

Alt gest care m-a scos din săritele săritelor, din pepenii peppenilor de pe toată plantația, este următorul: „eu”, că tot mă cred mare credincios, cumpăr vreo 20 de lumânări, umplu locul special de amplasare la secțiunea „MORȚI” și mă apuc de plâns. Asta, e OK. Dar nu fac asta: mai cumpăr vreo 50 de bucăți(pe puțin) și mă pun și le împart prin biserică ca niște pliante și da, o să ajungă în același loc cu celelalte 20 de bucăți...ce e mult, e mult. Și, în plus, mortul respectiv e mort! Nu zic, e frumos să aprinzi o lumânare, dar nu 100!!! (e strict părerea mea)

Și ultimul axon a murit în felul următor: Tot în timpul Sfintei Liturghii, începe un copil să plângă. OK, se întâmplă, nu zic...Dar când începe a plânge, și plânge numai când vede „chipul blând și firav” a lui bunică-sa, du-l naibii afară!!! Că deranjezi toată slujba!!! Sau bagă-i ceva în gură să tacă! Și nu, nu i-l pasa lu bunică-sa, că de aia plânge, femeie!!!! (bine, recunosc că nu-s normal :)))

...

Și aici se încheie slujba! :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu