marți, 6 decembrie 2011

CĂLĂTOR MURIBUND...

Ce suntem noi, oamenii?
Simpli călători..veșnic pe un drum, asfaltat sau nu.
Într-un tren singuratic, mă aflu și eu...alături de oameni, ale căror fețe sunt acoperite de marame albe...și negre. 
Fiecare poartă pe mână un ceas...unii de aur, alții de metal ruginit. Însă se aude același ticăit la fiecare.
Din când în când, o voce răgușită anunță câte-o stație. Unii coboară...dar nimeni nu urcă.
Stând singur și privind la peisaje ireale, mă gândesc...eu când o să cobor?
...


CĂLĂTOR MURIBUND


Peronul gării...e la fel,
Aceleași bănci, același vechi trotuar,
Din nou mă regăsesc pe el,
Și îmi continui drumul...
Până la final.


Pe banca rece...stau din nou,
Aștept același tren mizericos,
Căci nu am parte de-un metrou,
Sunt prea nevrednic...
Sau fricos.


Ascult...același glas forțat,
Cutie zdrobitoare de destine,
Același răget mai mereu blocat,
Ce m-ar distruge...
Și pe mine.


Privesc...la ceasul dinspre Sud,
Îmi număr orele în liniște și tac,
E numai „tic” tot ce aud,
Și mă întreb mereu...
Când va fi „tac”.


Sosește...trenul care-l așteptam,
Dar nu mai am același loc în față,
Mi-așez cu grij-al vieții geamantan,
Privesc la ceas...
Și fug spre piață.

(Cătălin Daniel Batky, 06.12.11)

4 comentarii:

  1. Trebuia...somehow să revin :))
    BTW, nu mi-ai mai răspuns veci pe TPU..shame on you dudăăă
    Și btw2 :)) Mâine intră here...o să te intereseze...i think :D Am un articol despre o trupă :D
    Nu stric surpriza :D
    Just do it(NIKE) =))
    Miss ya :*

    RăspundețiȘtergere
  2. bravo!felicitari!
    Foarte frumos, si trist:|.
    Imi place mult:).

    RăspundețiȘtergere
  3. mersi:)
    da, ma caracterizeaza tristetea..:)
    ma bucur ca iti place. :D

    RăspundețiȘtergere