POVESTEA LUI LISEY (by STEPHEN KING)

„Bu-Luna – o sursă de teroare perpetuă, magie în care plonjezi cu o fascinație morbidă.” New York Times

Moartea. Poate fi cel mai înfiorător gând al unei persoane. Se prezintă ca un coșmar nesfârșit, un întuneric veșnic viu și o stare de neexistență.
Ce se întâmplă când mori? Este întradevăr acel sfârșit care se învață la școală? Unde ajungi? Sau, unde nu poți să ajungi?
Din întâmplare, să presupunem că mori. În momentul în care ți-ai simțit propriul sânge cum îți îneacă vederea și îți estompează toate simțurile, ești pierdut și o știi. S-a terminat. Momenul acela este definitiv, atât pentru tine, cât și pentru cei de lângă tine. Pierzi și rămâi conștient preț de o clipă în care implori după gheață. Chiar așa. Dintre toate lucrurile sau persoanele din lume, ultimele clipe ți le dedici pentru a implora câteva cuburi de gheață. Normalitatea este trecută de limite, însă, în nebunia morții, nimic nu mai este firesc. Din acea mulțime care îți provoacă silă și greață, la o temperatură insuportabilă trupului uman, cunoști doar o persoană: cea care îți este destinată numai ție, cea pe care trebuie să o faci fericită zi după zi o viață întreagă...să o faci fericită zi după zi o viață-ntreagă. Viața ta însă, se sfârșește. Mai ai doar câteva secunde înainte să pleci. Unde? Spre Bu-Luna, desigur, locul în care găsești ceea ce nu cauți, descoperi ceea ce vrei și ești ceea ce nu vrei să fi.
Ai plecat spre nicăieri. Asfaltul fierbinte nu îți mai face probleme, nu mai simți nici măcar o treime din acea durere. Și atunci, știi că ești mort. Ai scăpat de job-ul care îți punea nervii la încercare, ai scăpat de mormanul de manuscrise pe care trebuia să le publici. Nu mai ai nimic de făcut. De ce nu ai murit deja? De ce simți ceea ce simte și un om? De ce tânjești după sentimentul pe care ar trebui să nu îl mai cunoști? 
Apar o serie de întrebări la care nu poți să găsești răspuns decât printr-un om viu, mai viu decât tine.
„Gheață...”
...
„Povestea lui Lisey” este povestea unei minți înnebunite de o durere incurabilă, pierderea celui iubit și pierderea sensului întregii vieți rămase. O soră cu grave probleme mentale și o alta prinsă în treburile cotidiene, escrocherii pe bandă rulantă și minciuni legate una câte una, fac din această poveste, o dramă impresionantă. Pe de altă parte, drama devine o poveste terifiantă și întunecată care te va captiva cu siguranță.
... 
Ce se întâmplă când Scott, soțul mort este defapt pe jumătate viu și îi dictează lui Lisey pașii spre intrarea într-o stare de o demență perfectă? Oare ce importanță are moartea lui Paul în toată această poveste? Cine este adevăratul criminal? Unde este înmormântat acest Paul? Și mai ales, care este realitatea?
„Povestea lui Lisey” este răspunsul la toate întrebările ce ți le-ai putea pune legate de moarte, viață și nu numai. Stephen King și-a ales bine ținta. Citind această carte, o să realizezi câte lucruri poate face mintea umană, câte stări poți descrie și o să te întrebi CUM a putut autorul să se folosească de tine pentru a creea ceea ce eu numesc „o carte pe care nu ai cum să o lași din mână”.

“Aceasta era vocea ei, însă era aproape aceea a lui Scott, o foarte bună imitaţie, aşa că Lisey închise ochii şi simţi primele lacrimi calde, aproape reconfortante, cum îi alunecă prin perdeaua genelor. Erau multe lucrurile pe care nu ţi le spunea nimeni despre moarte, descoperise ea, şi unul dintre cele mai importante era cât de mult le ia celor pe care i-ai iubit să-ţi moară şi în suflet. “E un secret”, gândi Lisey, “şi aşa trebuie să fie, pentru că cine şi-ar mai dori să se apropie de altă persoană dacă ar şti cât de greu e să te desparţi de ea? În suflet moare doar puţin câte puţin, nu-i aşa?””