Un alt vânt rece mă doboară,
O altă ploaie mă sărută;
Curg lacrimi, pentru-a mia oară
Și gura-mi este veșnic mută.
În cruci de noapte strâns în lanțuri,
E somnul ce-l aștept de mult,
Prins în coșmaruri dulci și dansuri
Și-n pianul ce nu-l mai ascult.
Lumina mea din ochi apune;
În trupul veșnic obosit
Trăiește, demonul și-n spume
Îmi cântă imn de om învins.
Încalță-mi tălpile în flăcări!
Aruncă-mi inima-n Infern!
Carnea doar las-o pentru păsări
Ce m-or mușca de azi, etern.
Arată-ți, demon negru, fața
Și strânge-mi mâna ca stăpân;
În ochii tăi îmi stinge viața,
Să pot să merg spre alt tărâm.
O clipă vie lasă-mi încă,
Să pot privi la cine-am fost,
Să-i spun „Adio, ființă sfântă”
La cea care mi-a dat un rost.
Să-nchin cu îngerii la masă,
Cu cei care m-au cunoscut;
Să mai visez un dram acasă,
Apoi să fiu pe veci, pierdut.
O, demone nebun, putere!
În veșnicie să mă zbat
Să uit de lacrimi și durere,
Ce-ți cer eu azi, e tot păcat?
Răspunde-mi printr-o mușcătură,
Ori zgârietură pe obraz;
Căci gustul de amar în gură,
Îmi spune că ești încă treaz.
Croiește-mi aripi de vecie,
Mătase neagră ca veșmânt,
Mai dă-mi trei ceasuri de beție
Să pot a-mi face jurământ.
Și când m-oi rupe dintre lume,
Cu ochii stinși te-oi săruta,
Ți-oi spune, demone, pe nume
Și-oi dezlega robia ta.
...
O, demone nebun, tărie!
Omoară-mi zilele de-acum.
Nimic de mine să se știe,
Să pot să fiu cum sunt, nebun.
Cătălin Daniel Batky, 26
ianuarie 2015, 12:53
