Aș vrea să te ucid în miez de noapte,
Să-ți fiu sicriu și coasă,
Cuțit în sânge fiert.
Aș vrea să te ucid în patru șoapte,
Să-ți fiu cruce și groapă,
Aș vrea să te ucid, am obosit să iert.
Aș vrea să te sfărâm în vârf de munte,
Să-ți iau eu aerul,
Să te zdrobesc
în vid.
Aș vrea să te arunc în timpurie punte,
Să-ți fiu eu cerul,
Și când vei râde strașnic, aș vrea să te ucid.
Aș rupe eu din catacombe moartea,
Să-ți fac cadou,
Să te străpung.
Aș vrea să îți semnez eu soarta,
S-o ai din nou,
Și-atunci din brațul vieții să te smulg.
Aș vrea să te ucid printre trotuare,
Să-ți plimb fantoma,
Să te văd.
Aș vrea să-ți cânt acorduri funerare,
Să râd în timp,
Și-apoi să te ucid în cel mai blând prăpăd.
Ai înțeles prea bine...
Aș vrea să te ucid cu zâmbetul pe buze,
În urletele
tale să-mi cânte agonia,
Pe clapele de
pian, printre atâtea muze,
Doar tu să cânți cu moartea ta pe buze,
Și trupu-ți ce se zbate, să-ncheie simfonia.
Aș vrea să te ucid de azi spre mâine,
În chinurile
vieții să te mai țin de sclav,
Să-ți văd doar ochii negri, arși, de
câine,
Aș vrea să te ucid și azi și mâine.
Cătălin D. Batky, 28 august 2014
