Doar ploaie...

Când credeam că în juru-mi se-nvârtesc lumini,

Culori aprinse, calde, zeci de nume

Prin ploaia ce odată s-a ivit

Am realizat că toate au fost simple umbre.

Trăiri ce niciodată nu s-au stins,

Cărări în verde luminos cu soare,

Prin simplă, rece și nevrută ploaie,

Am realizat că nici nu am trăit.

Ce zâmbete în dimineți amare,

Și zile albe fără de sfârșit

Iluzii clare, amăgiri și vise,

Când tot ce se vedea, era doar ploaie...
                                 (Cătălin D. Batky, 31.07.2014, 11:30)

MOMENTS...(IV)

„Ai observat și tu că de fiecare dată când vorbesc cu tine începe să plouă?”
-Of, băga-mi-aș, iar am uitat umbrela.
„Știi, ai putea să rămâi aici dacă vrei..”
Geamul întredeschis făcea să aud acustica perfectă a stropilor grei de ploaie care cădeau, dându-și ultima suflare pe asfaltul murdărit. Voiam să mă apropii de geam și să-l închid, sunetele sinucigașe erau prea puternice și mă făceau să tresar de la fiecare moarte.
-De ce plouă? E mijlocul iernii!
„Iubire, deschide puțin geamul, aș vrea să număr picăturile de ploaie..cel puțin toate până ce ai să cazi în brațele mele...și atunci aș fi ocupat cu altceva.”
Ploaia nu înceta să ucidă și voiam să se termine, puteam vedea rămășițele unor fărâmituri de suflete cum atârnau dintr-o parte în alta a geamului. 
-Geamul ăsta blestemat! Nu mai suport atâta pedeapsă.
Am încercat să împing mânerul „călăului”, dar o siluetă neagră mi-a distras atenția.
„Înțeleg că nu vrei să te uiți la mine, dar lasă-mă să ascult cântecul acela..mereu îl ascult, iar fiecare notă îmi amintește de tine. O să mă prefac că nu sunt aici, o să mă prefac că nici tu nu ești și nu ai fost niciodată, doar lasă-mă, te rog, să-l ascult un minut. Îți promit că o să plec departe, departe de tine și de tot ce mă înconjoară, în acel minut o să fiu mort. Oare cum o să te simți?”
-Nu o să mai ajung azi acasă, sunt sigur. Cine ești și ce urmărești? Vrei să intri să servești un ceai cald? 
Preț de o secundă m-am pierdut.
„Iubire, știi ce bine e să mori pentru un minut? De ce nu încerci și tu, poate ai să vrei să mă privești măcar până închizi ochii...înțeleg. Cred că tu ai început de mult să mori..și nu știu ce cântec ai ascultat, dar aș vrea să ți-l cânt zi de zi, doar să știu că zaci aici...lângă mine.”
...
„Auzi..auzi? E cântecul ce mă cheamă pe mine. Uite, probabil că nu o să observi, dar o să mai mor câteva minute. Auzi...?”

CU OCHI MURDARI...

...
Picături de apă dulce se vărsau dintr-un cer infinit,
Căldură de vară târzie îmi brăzda adânc privirea,
Un soare negru, uitat și gol într-un alt asfințit,
Mă săruta prin păr și mă pierdeam cu firea...
Ascultam un cântec trist în trei acorduri line,
Din când în când, mă mai uitam în urmă și oftam,
Și luminat de luna unei nopți prea albe și pustie,
Prin zeci de mii de gânduri șterse..da, plângeam...
Din cer albastru întuneric limpede și clar,
Mai văd și azi fantoma ce mă bântuia în vreme,
Și chiar de astăzi m-am mutat cu gândul pe un alt trotuar..
Cu ochi murdari te mai aud cum cânți blesteme..
...
Și tot albastrul cerului intunecat, limpede și clar,
Într-o clipită-i negru vesel rupt amar, murdar.