ULTIMA RIMĂ DE ADIO (PENTRU TINE)

Am mai privit o dată-n urmă,
Să văd cu ultima privire
Cum visul, zile albe curmă
Și demon, mușcă din iubire

Am mai iertat a mia oară,
Am vrut să fiu părtaș durerii
Să văd ce zeu și cum te-omoară
Adânc, la capătul iubirii

A mai zăcut o șansă beată-n mine,
Dar a pierit când ai ucis-o-n treacăt
Iar nemonstrul ce te-a vrut pe tine
L-ai dezlegat atunci, amar, din lacăt

S-a avântat prea tare în iubire...
Mai vrea și crede în priviri ce-l fură,
Dar când aude litere de tine
Privirea-i este neagră și-nghețată ură

ADIO...corb mereu flămând,
În zâmbete de mort îți spun de astăzi „Numai bine”.
ADIO...bulgăr de pâmânt,
Să te sfărâmi așa cum m-ai sfărmat pe mine
                               (Cătălin D. 26.01.2014, 02:00 am)

MOMENTS...(IV)

„Ai observat și tu că de fiecare dată când vorbesc cu tine începe să plouă?”
-Of, băga-mi-aș, iar am uitat umbrela.
„Știi, ai putea să rămâi aici dacă vrei..”
Geamul întredeschis făcea să aud acustica perfectă a stropilor grei de ploaie care cădeau, dându-și ultima suflare pe asfaltul murdărit. Voiam să mă apropii de geam și să-l închid, sunetele sinucigașe erau prea puternice și mă făceau să tresar de la fiecare moarte.
-De ce plouă? E mijlocul iernii!
„Iubire, deschide puțin geamul, aș vrea să număr picăturile de ploaie..cel puțin toate până ce ai să cazi în brațele mele...și atunci aș fi ocupat cu altceva.”
Ploaia nu înceta să ucidă și voiam să se termine, puteam vedea rămășițele unor fărâmituri de suflete cum atârnau dintr-o parte în alta a geamului. 
-Geamul ăsta blestemat! Nu mai suport atâta pedeapsă.
Am încercat să împing mânerul „călăului”, dar o siluetă neagră mi-a distras atenția.
„Înțeleg că nu vrei să te uiți la mine, dar lasă-mă să ascult cântecul acela..mereu îl ascult, iar fiecare notă îmi amintește de tine. O să mă prefac că nu sunt aici, o să mă prefac că nici tu nu ești și nu ai fost niciodată, doar lasă-mă, te rog, să-l ascult un minut. Îți promit că o să plec departe, departe de tine și de tot ce mă înconjoară, în acel minut o să fiu mort. Oare cum o să te simți?”
-Nu o să mai ajung azi acasă, sunt sigur. Cine ești și ce urmărești? Vrei să intri să servești un ceai cald? 
Preț de o secundă m-am pierdut.
„Iubire, știi ce bine e să mori pentru un minut? De ce nu încerci și tu, poate ai să vrei să mă privești măcar până închizi ochii...înțeleg. Cred că tu ai început de mult să mori..și nu știu ce cântec ai ascultat, dar aș vrea să ți-l cânt zi de zi, doar să știu că zaci aici...lângă mine.”
...
„Auzi..auzi? E cântecul ce mă cheamă pe mine. Uite, probabil că nu o să observi, dar o să mai mor câteva minute. Auzi...?”

NINGE, NINGE FĂRĂ TINE..

De ieri încoace, începând,
Am vrut să ningă peste mine,
Am vrut să-ngheț oricare gând
Care-mi vorbea doar despre tine.

Un crivăț aspru, nu a fost de-ajuns
Să poată să ucidă-n țurțuri
Imagini care m-au pătruns
Și m-au închis în albe colțuri.

Nici viscolul de astă noapte
Nu a putut deloc să stingă
Fantomele acelor multe șoapte...
Și-ntr-un final, a vrut să ningă.

Dar nu a nins..

De azi sunt trist și fericit în mine,
Sunt cald și rece, deopotrivă
Îmi curge sânge fiert în vine
Și vreau și strig și-aștept să ningă.

Și bradul plânge a zăpadă
Și geamurile vor să-nghețe
Și sufletele de pe stradă...


Va ninge, simt în fruntea băncii,
Se lasă iarna, în sfârșit, pe mine,
Sau poate numai eu și morții
Mai văd cum ninge, ninge fără tine..

                                                    (Cătălin D. Batky, 05.12.2013)