BLESTEM (I)

În miezul nopții negre ce se zbate de pieire,
La pas de rac să-naintezi spre nemurire
Întinsul mărilor la braț să îl cuprinzi,
Și tot atâtea lacrimi în el să poți să strângi.

Oglinzile de ură în ochi să ți se spargă,
Uitarea să o cauți pe veci în zarea largă
Albastru-ți fie ceasul când te-i trezi din vise,
Și razele de soare să nu te poat-atinge.

Din norii albi, curat să toarne peste tine,
Șuvoi de amintiri, de chin și de suspine,
Pe cer senin în viața ta de-o să mai fie
Să urle vântul, ploaia, ca să nu uiți de mine.

La ore peste zero doar drumul să te țină,
Să n-ajungi nicăierea, minciună din țărână,
Iar ceasul peste zece să nu poți să îl treci,
Decât atunci când când îi mai vrea să mă iubești,
Și dacă treci de zece, pe  unșpe să rămâi,
Până în ziua moartă cu dragostea dintâi.

                                                                     (Cătălin D. Batky, 28.11.2014, 19:25)

AȘ VREA SĂ TE UCID...

Aș vrea să te ucid în miez de noapte,

Să-ți fiu sicriu și coasă,

Cuțit în sânge fiert.

Aș vrea să te ucid în patru șoapte,

Să-ți fiu cruce și groapă,

Aș vrea să te ucid, am obosit să iert.

Aș vrea să te sfărâm în vârf de munte,

Să-ți iau eu aerul,

Să te zdrobesc în vid.

Aș vrea să te arunc în timpurie punte,

Să-ți fiu eu cerul,

Și când vei râde strașnic, aș vrea să te ucid.

Aș rupe eu din catacombe moartea,

Să-ți fac cadou,

Să te străpung.

Aș vrea să îți semnez eu soarta,

S-o ai din nou,

Și-atunci din brațul vieții să te smulg.

Aș vrea să te ucid printre trotuare,

Să-ți plimb fantoma,

Să te văd.

Aș vrea să-ți cânt acorduri funerare,

Să râd în timp,

Și-apoi să te ucid în cel mai blând prăpăd.

Ai înțeles prea bine...

Aș vrea să te ucid cu zâmbetul pe buze,

În urletele tale să-mi cânte agonia,

Pe clapele de pian, printre atâtea muze,

Doar tu să cânți cu moartea ta pe buze,

Și trupu-ți ce se zbate, să-ncheie simfonia.

Aș vrea să te ucid de azi spre mâine,

În chinurile vieții să te mai țin de sclav,

Să-ți văd doar ochii negri, arși, de câine,

Aș vrea să te ucid și azi și mâine.

Cătălin D. Batky, 28 august 2014

VAMPIR ÎN NOAPTE...

Am încercat să râd, forțat de o privire
Pentru un ceas sau două..poate trei
Și aș fi vrut să gust puțin din nemurire,
Să-i sorb sclipirea ochilor de zei...

Am vrut să urlu ca o fiară-n noapte,
Pentru o clipă să mă-opresc din gând,
Și i-aș fi luat cuvintele din șoapte
Dar, n-au fost nici unde..și nici când.

(...)

- Oh, trup de leu înfrânt peste vecie!
Din răni adânci ți-aș fi sorbit veninul
Prin stele reci și lună prea pustie,
Cu o privire ți-aș fi stins destinul.

În chip de om cu inimă de sare,
Oi fi eu gol și fără sânge-n trup.
Dar ce nu vezi, în lumea-ți de visare,
Sunt pus doar să ucid, să leg și-apoi să rup.

- Eu n-am aflat ce-i viața fără moarte,
Dar e de-ajuns în ochi să te privesc,
Să te sărut în orișicare noapte..
Sunt gata, vreau să mor, să pot să te iubesc.

Să mori pentru un demon fără umbră,
Ai vrea tu oare să te lași de trup?
Și ce te faci când fața îmi devine sumbră,
Iar tu vei fi doar suflet despărțit de lut?

Aș vrea să știi, cu mine nu e soare.
Eu nu vărs lacrimi, nici nu știu să plâng.
Tu, pentru mine ești doar pată de culoare
Și nu pot să iubesc, nici n-am de gând.

Și dac-ar fi să gust și eu puțin, din viață,
Să te ucid ca eu să pot trăi,
Aș face-o simplu, cu aceeași față
Pe care tu dorești s-o poți iubi.

(...)

Mai  vrei acum să mori, tinere suflet?
Să te lipsești de aer și să respiri păcat?
Să-ți țintuiești în scânduri ultim zâmbet
Și tot ce-a fost lumină să-ți fie înnoptat?

- Să-mi dau suflarea morții pe-o clipă de iubire,
Să îți privesc prin ochii umbriți de nemurire,
Mi-ar lua o viață-ntreagă să pot să te dezleg,
Și poate încă una să pot să te-nțeleg.
Dar pentru tine, fiară, aș smulge dintre zile,
Să mi le faci tu nopți, să pot să fiu cu tine..
...
Și-acum dispari, e soare, te văd schimbat la față,
Să nu-mi revii în vis, nici azi, nici mâine..mai bine niciodată.
                                                                                 Cătălin D. Batky, 12.08.14, 00:43

DE DIMINEAȚĂ...(MOMENTS..VI)

De când am uitat cine sunt și m-am pierdut în ochii negri cu sclipiri de diamant pur, nu găsesc diferența dintre zi și noapte.

- Te-am căutat o viață și încă te mai caut.

„M-ai găsit deja, de ce nu vrei să mă auzi?”

În miez de noapte văd soare și lumină clară, văd raze blânzi ce îți înconjoară trupul alb asemeni unui înger care n-a primit nemurirea.

- Ah, cât de dor îmi e de tine, deși nu te cunosc, poate nu te-am văzut niciodată, poate nici nu exiști..

Mâinile stâncoase, picioarele de zeu, aripile de înger, părul de mătase neagră, ah, ți se potrivesc ca o mănușă, ești complet și singur..eu ce rol mai am?

„Ascultă-mi glasul, te rog, pentru un moment, oprește-te și ascultă-mă.”

- Iar îmi vorbești și nu te înțeleg. Ești...

„Nu, nu sunt așa. Sunt om, ca tine și ca oricare altul. Aripile ce le vezi sunt iubirea clară ce ți-o port, mâinile stâncoase le simți doar tu, când te cuprind cu toată forța mea, pentru că nu vreau să îți dau drumul. Picioarele de zeu le am doar când pășesc alături de tine, iar părul..”

M-am trezit.

Singur, ca de fiecare dată, încerc să mă ridic din lumea viselor. Soarele se întrezărește printre perdeaua mâzgălită de modele vechi.

Cafeaua mă așteaptă deja pe masă, e caldă, îi simt aroma amară și indispensabilă trupului meu.

- Bună dimineața, iubire.

Mă privesc oglinzile fumurii, pereții pătați de gânduri și povești nespuse și..ah.

„Iubire, te-am visat pentru a mia oară. Erai la fel.”

- Te aștept. Îmi este dor de tine, vreau să te cunosc și să te condamn la păcat. Vreau să cazi precum un înger alb în negrul absolut. Te vreau demon simplu fără conștiință.

„Mă chemi seara, vin, dar nu îmi vorbești. Mă chemi noaptea, îți țin companie, mă vezi, dar nu mă auzi. Ce îmi ceri de..”

- E dimineață. Exact. De dimineață..

Doar ploaie...

Când credeam că în juru-mi se-nvârtesc lumini,

Culori aprinse, calde, zeci de nume

Prin ploaia ce odată s-a ivit

Am realizat că toate au fost simple umbre.

Trăiri ce niciodată nu s-au stins,

Cărări în verde luminos cu soare,

Prin simplă, rece și nevrută ploaie,

Am realizat că nici nu am trăit.

Ce zâmbete în dimineți amare,

Și zile albe fără de sfârșit

Iluzii clare, amăgiri și vise,

Când tot ce se vedea, era doar ploaie...
                                 (Cătălin D. Batky, 31.07.2014, 11:30)

IUBEȘTE-MĂ...

Iubește-mă în flăcări de aramă,
Pe maluri de stele șoptește-mi, iubire,
Aruncă-mă-n ruine de cramă
Și uită-mă-n stradă, în alb, în neștire..

Iubește-mă în urme de tălpi agitate,
Pe ramuri tăiate îmi strigă, iubire,
Aruncă-mă-n lagăre moarte
Și uită-mă-n stradă, în gri, în neștire..

Iubește-mă în valuri urâte de lavă,
Pe paturi de cuie te zbate, iubire,
Aruncă-mă-n plajă de sare blonavă
Și uită-mă-n stradă, în negru, în neștire..

Iubește-mă în ploaie acidă de stepă,
Pe sticle bețive îți plânge, iubire,
Aruncă-mă-n iaduri, iar după, regretă
Și uită-mă-n stradă, în roșu, în neștire..

Iubește-mă în carne, dar rupe din toate
Și uită-mă-n zi, și uită-mă-n noapte.

                                  (Cătălin D. 06.02, 21:15)

ULTIMA RIMĂ DE ADIO (PENTRU TINE)

Am mai privit o dată-n urmă,
Să văd cu ultima privire
Cum visul, zile albe curmă
Și demon, mușcă din iubire

Am mai iertat a mia oară,
Am vrut să fiu părtaș durerii
Să văd ce zeu și cum te-omoară
Adânc, la capătul iubirii

A mai zăcut o șansă beată-n mine,
Dar a pierit când ai ucis-o-n treacăt
Iar nemonstrul ce te-a vrut pe tine
L-ai dezlegat atunci, amar, din lacăt

S-a avântat prea tare în iubire...
Mai vrea și crede în priviri ce-l fură,
Dar când aude litere de tine
Privirea-i este neagră și-nghețată ură

ADIO...corb mereu flămând,
În zâmbete de mort îți spun de astăzi „Numai bine”.
ADIO...bulgăr de pâmânt,
Să te sfărâmi așa cum m-ai sfărmat pe mine
                               (Cătălin D. 26.01.2014, 02:00 am)