DE VORBĂ CU EMINESCU...

„Mai am un singur dor
 În liniștea serii
 Să mă lăsați să mor
 La marginea mării;...”

Aș vrea acum să-ți spun

În zgomotul de valuri,

Trăind ca un nebun,

Scriind pe-a tale maluri..

Nu voi nici eu bogat sicriu,

Împletituri ori felinare.

Pământ, nisipul cel pustiu,

Iar lacrimi, apa cea cu sare..

Tu ce-ai cerut și ce ți-au dat?

La loc de cinste ai mormânt,

Sicriu, din lemn de împărat

Și trandafiri, peste pământ..

Te-ntreb acum, un' ți-e nisipul,

Și lampa de la vechiul far?

Ce soartă are și poetul

Și ce primește el în dar?

Eu te cunosc, te știu prea bine;

În fața ta, capul mi-l plec.

Vorbesc mereu, în gând, cu tine

De-ți strig ecou: „când voi să plec?”

                ...

Mai am un gând să îți transmit, părinte:

Un singur dor mai am și eu:

Să pot a-ți spune în cuvinte,

Ce-mi strigă-n creștet glasul tău:

Să-ți fiu pământ și ochi neorbi,

Și glasul gurii tale mute,

Să te trezesc atunci când dormi,

Ca să mai scrii..

căci mâinile tale mai pot multe...

                                                          (Cătălin D. Batky, 02.09.2011, orele 02 AM)

NOSTALGIE...

NOSTALGIE...

Câți ochi nu știu să vadă,

În tine, omul care ești..

Și câte minți nu vor să creadă

Decât în mincinoasele povești...

De câte guri este nevoie

Spre a lega un „Te iubesc”?

De câte suflete cu bunăvoie

Te legi acum, ca să trăiești?

În câte șiruri poți a plânge

Acum, iubirea ce o porți?

Și-n câte lupte poți înfrânge

Ajunsul celor două sorți?

ALBATROSUL UCIS..

Prietene..să nu fi trist,
Că lumea asta nu-i sfârșită..
Tu știi..când nu trăiești un vis,
Omori o viață într-o clipă...

Prietene..să nu regreți
Nicicând, o groapă pe un drum..
Tu vezi..unde-i asfalt curat,
Din case albe iese fum...

Prietene..să nu tot plângi,
Că nu a fost cum ți-ai dorit..
Tu uiți..că tot ce nu a fost,
Va fi, când nu îți vei dori.

Prietene..să mergi tot drept,
Prin spinii din poteca rea..
Tu crezi..că nimeni nu-i perfect,
Dar uită-te și-n umbra ta..

Prietene..al meu prieten bun,
Trecut demult de strada mea..
Am devenit mai rău
Sau am uitat să mai fiu bun?
Mai știi cine sunt eu?
Mai vezi persoana mea?
...




Prietene..mereu vei fi prieten,
Și peste secole în pietre sau pământ,
Pe frunți senine, roșii sau violete,
Păstra-mă-vei acolo, într-un gând..
Netulburat..de lacrimi și suspine,
A celora ce peste noi mai sânt...
...
Pe frunți violete, arse, albe sau senine,
Prietene...mereu vei fi prieten.
                                                (Cătălin Daniel Batky, 25.05.2013, orele 22)

SCRISOARE CĂTRE SUFLET...

Îmi permit să ies din realitate și să re-intru într-o lume a cărei cărări le-am bătut deja de câteva ori căutând imposibilul, sau irealul...
Îmi permit să mai închid ochii și să mă văd în locul pe care nici în vis nu îl pot umbla...
Îmi permit să îmi mai las sufletul să își aleagă o destinație, veșnic cu mustrarea „pentru ultima dată..” ...
...
Detașat de tot ce mișcă, mă regăsesc într-un loc pe care nu l-am cutreierat de ceva vreme. 
Am crezut că nu o să am nevoie de el, însă mă văd nevoit să bat la porțile grele din nou, implorând milă...
...
Nu e originală, nu am scris-o eu, dar următoarea „scrisoare”, închide o mulțime ochi și deschide câteva suflete...