ATUNCI VEI ŞTII CÂT AM IUBIT...

Când viaţa îţi va scrie multe rânduri,
Pierdut, orbit, rămas fără reper,
Să-mi cauți fața...
Te va privi stingher
Un zâmbet stins în patru scânduri.

La ceas de seară înecat albastru în alcool,
Zdrobit, învins în fumuri de țigări,
Să-mi cauți glasul...
Te va lovi din zări
Un vânt prea aspru și prea gol.

Te vei trezi din cea mai rea iluzie,
Dezorientat, vei încerca în scris,
Să-mi cauți ochii...
Te-or oglindi în vis
Și trist, în vreme prea târzie.

Să nu uiți niciodată ce ți-am zis,
Rănit de trupuri reci, cu răni închise,
Să-mi cauți gândul...
Prin porțile închise
Nu o să vezi nimic...
Atunci vei știi și tu cât am iubit.

                                                              (Cătălin D. Batky, 06 iulie 2015, matinal) 

SCRISOARE CĂTRE SUFLET...

Îmi permit să ies din realitate și să re-intru într-o lume a cărei cărări le-am bătut deja de câteva ori căutând imposibilul, sau irealul...
Îmi permit să mai închid ochii și să mă văd în locul pe care nici în vis nu îl pot umbla...
Îmi permit să îmi mai las sufletul să își aleagă o destinație, veșnic cu mustrarea „pentru ultima dată..” ...
...
Detașat de tot ce mișcă, mă regăsesc într-un loc pe care nu l-am cutreierat de ceva vreme. 
Am crezut că nu o să am nevoie de el, însă mă văd nevoit să bat la porțile grele din nou, implorând milă...
...
Nu e originală, nu am scris-o eu, dar următoarea „scrisoare”, închide o mulțime ochi și deschide câteva suflete...