POST SCRIPTUM

Astăzi am plecat.

Astăzi am visat.

Astăzi am murit.

Astăzi..am înviat.

Astăzi am renunțat.

Astăzi am învățat.

Astăzi am râs.

Astăzi am plâns.

Astăzi am vrut.

Astăzi am căzut.

Astăzi am oftat.

Astăzi am câștigat.

Astăzi..am plecat.

Astăzi am învins. Temeri și vise, idealuri și prostii, astăzi le-am parcurs pe toate. Am înțeles că nu pot înțelege, am învățat că nu pot să rețin.

Am visat că se va termina firesc, am să îmi dau sufletul într-un ultim fum, întins pe spate, pe un pat străin. Cu umerii goi și o cămașă pătată de regrete, o scrumieră îmbibată de păcatele nocturne și de lacrimile oarbe aruncate pe podea, mă văd gol, sec, uitat, ascuns. Soarele va răsări curând și eu voi fi doar amintirea din „acea noapte când el a făcut dragoste cu moartea”.

O ultimă țigară înainte de lumină și un ultim oftat greu care își spune eternul sfârșit printre priviri amare...a știut întotdeauna că așa se va sfârși? Ar fi vrut să plece oare în lumina lunii palide, să mă lase pe mine acolo să mă zbat în cele de pe urmă chinuri?

A stat totuși și a privit cum moartea absoarbe fiecare sunet, fiecare geamăt din trupul obosit, din interiorul gol.

După lumină, întunericul s-a izbit grotește de sufletul prea plin și gol deopotrivă. Am simțit cum sfârșitul se transpune în imagini vechi, fantomatice dintr-un trecut pe care nu-l cunoșteam.

La început a fost sfârșitul, și sfârșitul a fost începutul.

L-am văzut pe Dumnezeu și nu a fost cu nimic mai bun decât mine.

Am fost demon, înger, trup și din nou, demon.

Aripile le-am lăsat pe patul străin unde mi-am petrecut cel mai așteptat ceas din timpul nesfârșit. A fost ultimul sau poate primul.

Astăzi am plecat.

Astăzi am plecat.

Astăzi.

MOMENTS(III)

„Aș vrea să-i văd oasele cum tânjesc după carne...”
Mă uitam în gol și nu știam ce să spun sau ce să fac, totul mă ducea la același peisaj grotesc. Simțeam bătăile unei inimi mult prea tinere, mult prea rapide pentru a putea fi încetinite de o lovitură de cuțit.
„Plombe, ah? Dureri?”
Ochii îi ieșeau din orbite și atunci am prins momentul oportun, momentul pe care îl aștepta cu atâta nerăbdare.
-Te crezi în stare? De fiecare dată când ai aruncat nu ai nimerit decât oglinda. Ce te face să crezi că acum o să fie diferit?
„Dacă aș vedea că-ți pasă, probabil aș arunca din nou în oglindă, dar acum, tot ce vreau este să-ți văd oasele cum urlă în agonie după o bucățică de carne. Hah, acum chiar mă poți numi nebun, pentru că recunosc, am devenit unul, și încă unul extrem de bun..”
O ultimă privire apocaliptică mi se derula înainte și credea că o să apăs pe „rewind” sau pe „fast forward”, însă era prea târziu, sacrificasem fiecare parte bună din mine pentru nimic, pentru un nimic pe care aveam să îl descopăr după un timp.
-Aruncă-l naibii odată, ce mai aștepți? Nu ești în stare, nu ai fost niciodată, recunoaște.
„Dureri? Ha, cred că glumești. Am fost înjunghiat cu atâtea cuțite încât le cunosc după lamă. Doar că tu ai prea multe ca să le țin socoteala. Da chiar, de unde le scoți? Știi ce? Nu mai contează, m-ai ucis cu fiecare, e rândul meu acum, bestie. Na, ține asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta și asta...”
Cearșaful duhnea a minciuni și a trădări infecte, iar înăuntru stagna un miros de răzbunare.
Vroiam să fug, dar apoi mi-am dat seama că nu aveam unde să fug, eram deja în drum spre...
„Ah, ți-am simțit ultima suflare, gemetele strânse în perdele s-au eliberat din strânsoare și am vrut să te mai ucid o dată, măcar încă o dată, m-a făcut să mă simt atât de bine, atât de important.
Uitasem o chestie: ai aici niște oase care întreabă de o bucată de carne.”