DIN NOU...

...
Azi am început să mă descarc. Sunt atâtea lucruri ce trebuiau spuse şi nu am avut niciodată ocazia să o fac. În cap mi se învârt o multitudine de întrebări care nu mă lasă să mă desprind.
- Cine eşti? Nu ştiu..ştiu doar cine ai fost când m-ai privit în ochi pentru prima dată. Tot ce a urmat..a fost rezultatul acelei încrucişări de priviri prea reală şi prea frumoasă.
- Îți mai pasă? Nici asta nu ştiu..ştiu doar că ți-a păsat în momentul în care te-am căutat şi am vrut să îți fiu aproape..pentru că, în telefon vocea este distorsionată şi nu reflectă frumosul. Am mers unde ai fost..pentru vocea aceea, voiam să o aud, clară şi vie..şi dătătoare de curaj, forță..încredere.
- Mă iubeşti? Dacă ştiu un lucru despre asta, este acela că..ai fost acolo. Mă doare să folosesc timpul trecut, am urât mereu să expun idei la trecut. M-ai iubit, poate, sau a fost o iluzie...provocată de priviri. Aş vrea să cred că iluziile dispar la timp scurt..nu țin în plasă sentimente, trăiri, amintiri.
- Te doare? Nu ştiu...te-am văzut în lacrimi, însă păreau a fi lacrimi de bucurie...lacrimi ce au născut nişte promisiuni pe care eu încă le țin. Nu eşti aici, nu pot spune că vei mai fii. Totuşi țin să îți spun că nu aş vrea să te doară. 
- De ce? Probabil nu voi ştii niciodată asta...nu cunosc motive suficient de bune. 
....
Îmi pare rău că ai pus punct acolo unde se potrivea şi virgula, dar hei...cine sunt eu să schimb sensul unei poveşti? Dacă de mic am fost obişnuit cu faptul că o poveste are mereu un final fericit, realitatea mi-a arătat că prea puține sunt acelea cu final frumos, majoritatea sfârşindu-se cu fum, alcool, tristețe şi întrebări fără răspuns.
Îmi pare rău că nu am reuşit să fiu ceea ce ai fi vrut, pentru că am fost mereu un tip ciudat, diferit, de neînțeles. 
Îmi pare rău că nu ți-am arătat cât de mult te iubesc, nu am ştiut niciodată să o fac. Deşi arta cuvintelor mi-e familiară...când vine vorba de tine nu prea îmi găsesc cuvinte potrivite.
Îmi pare rău că nu mai eşti aici.
Îmi pare rău.
rău.

Am uitat o ultimă întrebare şi răspunsul îl deții doar tu:
- Te vei întoarce? 

TE IUBESC...

Te iubesc.

Te regăsesc mereu, la ceas de seară..
Pe-același scaun, lângă peretele pătat,
Aceleși gesturi tandre, cu veșnica țigară,
Și-apoi, același dans tenebru, către același pat.

Pot să mai simt, urmele line,
A pașilor mărunți, spre dormitor,
Pot să respir, aceleași fumuri fine,
Legate de tavan și stinse de-un covor.

Te simt aici, pe pătura albastră,
Îți caut ochii, pe cerul dinspre geam,
Perdeaua-i strânsă, de fața ta măiastră,
Și-n perna maronie, sânt vise de alt neam.

Mereu voi fi acolo, lângă tine,
Săr râd, să plâng, să simt sau să greșesc,
În noapte sau pe zi, cu rău sau peste bine,
Să pot să-ți spun, să-ți spun că te iubesc.

                                                           (Cătălin D. Batky, 25.06.2013, orele 02:25AM) 

                                      

SUNT FERICIT!

Mi se pare sau am nimerit pe o stradă căutată de foarte multă lume?
...
E chiar aici.

M-am întrebat, totuși, unde e culoarea?
Oare nu ar trebui să „vibreze”? 
Am nimerit și eu întâmplător, așa că, vorbe multe n-am(încă), deci, o să vă fac un ghid mai pe data viitoare(ori când o fi).
Am și o scuză pentru activitatea mea de pe acilea în ultimele zile. Măi, știi cum e să fi îndrăgostit/ă? 
Vezi numa culori și unde n-ar trebui să vezi, scoți zâmbete instant, aparent, fără motiv, râzi ca un drogat-riști să fi catalogat drept unul, visezi, ești pe undeva departe cu mintea, cam tot timpu!
Noh, ș-apoi cum să mai fiu concentrat pă din astea dacă mintea mea e ocupată cu...altceva?
...
Și m-am și scuzat.
Nu mint, m-a prins.
Îmi place cum zâmbește, cum îmi vorbește și felul în care arată că, îi pasă, de mine. Eu, un romantic incurabil(și ipocrit, pe deasupra), mă bucur de nu mai pot, însă nu are cum să știe asta și nici n-am de gând să îi spun.
Până la un contact „diferit”, eu sper să rămână la fel.
...
P.S.: Deedee, don't kill me(actually you can't cause you're already dead, but..) I SWEAR I'll tell you everything about it.
P.S.S: Please be proud of me! I'm too happy! It's the best damn thing!!!
...
Un alt fel de P.S.: Drace(că tot te consideri unul), nu știu ce ai făcut, cum ai făcut, dar, m-ai prins în mrejele tale.


Pentru că a devenit oficial piesa mea, hai că merită:





Vezi cât te iubesc? :) 

TU EȘTI...ULTIMUL TREN

Și văd...
Un înger alb cu fața ta,
Și văd...
Un chip voios de copilandru,
Și văd...
Pe fruntea-ți caldă, prima stea,
Și văd...
În ochii tăi, surâsul tandru.

PENTRU CINEVA CARE MERITĂ TOATĂ DRAGOSTEA MEA...TE IUBESC!

Zilele astea, am avut un vis. Se făcea că, lipsit de orice speranță, am vrut să „arunc la coș” totul. Însă, s-a întâmplat ceva neașteptat. Printr-o simplă vorbă, nu doar că m-am oprit din drumul spre „coș”, ci le-am așezat pe toate la locul lor. Singur, nu aș fi reușit asta niciodată. Probabil că o singură persoană ar mai fi reușit asta, însă nu a fost să fie așa. Mi-a ieșit în cale un înger, un înger cu aripile lovite, însă nu frânte, un înger pierdut, pe o cale pierdută...
Încerc să îți anin zborul, să te fac să te ridici în înalt. Vreau să te văd fericit, să urmezi calea cea dreaptă!
O să reușesc? Dacă nu, o să învăț...cu timpul.
Ce pot să afirm, este că tu mi-ai redat speranța, mi-ai înviat visele care au pierit în molozul nesfârșit al renunțării, m-ai readus la viață cu o suflare, m-ai făcut să cred din nou, în mine. Pentru asta, m-am gândit că, deși nu ești tocmai aici, cu mine, îți trimit un mesaj:  
TE IUBESC!