CEL FĂRĂ DE NUME...

I-auziți :)

LE TEMPS QUI RESTE...(I)

Să închid ochii?
Soarele era atât de puternic, încât simțeam cum mă arde; cu toate astea, țurțuri de gheață ieșeau din corpul fără vlagă secătuit de o arșiță chinuitoare. Pleoapele obosite își continuau mersul într-un ritm aproape mortal, frângând fiecare clipă de lumină rămasă neexplorată.
Patruzeci și unu de pași, sau patruzeci și doi, ce mai contează? O să îi parcurg normal, indiferent de ticăitul enervant de pe fundalul monocrom. 
Un văl de melancolie sumbră își făcea apariția pe măsură ce soarele se îndepărta, luminând din ce în ce mai slab. Privirea îmi era intactă. Vedeam aceleași fețe desenate pe un perete încărcat cu zgârieturi din anii agitați.
Schițez un zâmbet trist pe măsură ce mă îndrept spre geamul prăfuit. Îmi place să admir priveliștea de dincolo de mine, să iau caietul, să privesc, și-apoi să scriu.
Căldura insuportabilă devenise un frig albastru într-o noapte albă. Variația de culori și forme îmi țineau privirea încă vie. Cu câteva ore în urmă, totul era absolut normal. Respiram același aer, admiram tăcut aceeași față necunoscută acompaniată de un mers elegant, mă lăsam purtat de briza caldă. 
E diferit acum. Dar nu îmi pot da seama ce anume s-a schimbat. Respir același aer, încă admir acel personaj necunoscut și îi urmăresc „dansul” pe trotuarul gol, îmi trec mâna prin păr și simt briza, doar că, e rece.
Imaginea din oglindă era a unui război încheiat cu victoria adversarului. Steagurile roșii fâlfâiau înconjurate de frânturi cântate, în timp ce cearșafuri pătate acopereau sorțile eșuate și crude.
Să închid ochii?

RESPECT, COSMOTE!

Nu vreau să credeți că fac reclamă la rețeaua de telefonie mobilă „Cosmote”, dar își merită toate cuvintele de laudă, dintr-un singur motiv:
spoturile publicitare reușesc să mă uimească într-un mod plăcut, și greu mai găsești acum o reclamă la tv care să îți ridice părul de pe mâini și care să prezinte o realitate tristă și dureroasă.
Vreau să postez aici 2 dintre clipurile care mi-au atras atenția și care, sper eu, să vă placă:



Asta e una, și următoarea, realmente mi-a smuls o lacrimă din ochi:




...
Nu zic, decât reclamele ultracolorate de la Orange sau cele ieftine de la Vodafoe cu CRBL și alte „vedete”, COSMOTE este numărul 1.
:)

VOI FI...APROAPE DE...VOI

În seara asta vreau să beau,
Să uit de-orice nevoi,
Să sparg paharul și să zic
Sunt acum, aici cu voi...
Nu știu cât timp mi-a mai rămas
Dar vreau să mi-l petrec
Cu voi care mi-ați fost alături
La bine...și ... la greu.


Închin paharul și vă spun,
Că-I mulțumesc Celui de Sus,
Că mi va dat prieteni buni,
Și nu-s singur pe acest drum...


Și de-o fi și eu să mor,
Nu vreau să vă întristați,
Să cântați și să jucați
Până-n zori.
Și dacă din când în când
O să mă primiți în gând
Voi fi...aproape de voi.

A fost cea mai scurtă oră din viața mea...
Aș fi vrut să nu se termine, să cânte la nesfârșit.
Baciu, Baciu nostru cel de toate zilele, urmașul de drept al lui Kempes, Baciu a reușit să mă facă să mă simt, pentru câteva fracturi de timp, un om, un om care, a stat într-o mulțime, a cântat, a sărit, a dat din cap(i miss my hair..), și-a  ridicat mâinile, a scandat „Cargo! Cargo!”, a cântat, a zbierat, și într-un final, a vărsat lacrimi, lacrimi calde îndreptându-și privirea spre un cer fără stele.
După o noapte ca cea trecută, pot să spun că rocker-ul din mine și-a dat..nu, nu ultima suflare, ci și-a dat toată vlaga, urlând de nebun, nebun într-o lume care se consideră normală.
Iar dacă aceea a fost „nebunie”, aș vrea să fiu un nebun declarat. 
...
Aflându-mă printre „frații mei”, îmbrățișându-i de parcă i-aș fi cunoscut de o viață, inhalând fumul țigărilor care „au făcut legea” și golind sticlele cu „licori amare”, mi-am simțit sângele care clocotea în vene și voia să iasă afară, pulsațiile inimii s-au oprit și au pornit după ritmul toboșarului, iar lacrimile au șiroiat în armonia imnului care mi-a înmuiat genunchii.
...
Pentru prima dată de când mă știu, am simțit că sunt în Rai, am uitat de propria persoană, am fost doar un om într-o mulțime de oameni care au cântat la unison niște versuri din inimă, pentru inimă.

MULȚUMESC, CARGO!

TOP 100 NUME TARI!

Și am râs, și am râs, și am râs și încă râd!

Haideți să râdeți și voi.
:))

EUROVISION-PĂRERI DUPĂ S1

Well, m-am mai calmat, MERGEM ÎN FINALĂ!

...
Și acum, părerea mea generală: Rusia a fost pe departe cea mai frumoasă și spectaculoasă apariție în sear asta, iubesc băbuțele alea, Rona Nishliu le-a cântat de le-a rupt, păcat de cea cu „Beautiful Song”, îmi plăcea vocea, iar grecii, hm, bunicei, deși nu originali. 
Jedward...fără cuvinte, plus că au avut o freză nouă :))
...
Atât!


BRAVO ELENA! BRAVO MANDINGA! BRAVO ROMÂNIA!

EUROVISION? SIMPLY FUCK YOU!

NU CRED!
...
De ce la noi mă, tot timpul?
S-a văzut clar că Elena a avut probleme cu casca, a și arătat asta, doar că virgulă cameramanul a reușit să nu filmeze întreaga scenă!
De ce mă?
A cântat foarte bine, piesa superbă, de ce trebuia să o strice „cineva”?
Deja se speculează pe Youtube și pe net cum că am fi sabotați, și cred că așa e, toți au cântat okay, fără probleme, doar Elena a întâmpinat „issues”.
Oricum, frumoasă redresare pe final, se vede că e profesionistă, o alta s-ar fi încurcat de tot.
În orice caz, intrăm în finală, piesa e foarte votată și se vrea favorită din Australia, Austria, Azerbaijan, Finlanda, Moldova(ăștia normal că ne votează, că și noi îi votăm pe ei), etc.


FELICITĂRI MANDINGA, ROMÂNIA hai că putem!





Mda, păcat, mare păcat...și se mai cred buni organizatori..oricum ceva e putred la mijloc...o fi invidia fiindcă Elena a fost prea sexy pentru ei?